Un interviu pe care l-am realizat pentru cotidianul ZIUA de Vest. A ieșit o chestie destul de interesantă, zic eu. Din interviu:
- Spuneaţi că traduceţi literatură română în germană. Cum anume aţi ales autorii români pe care i-aţi tradus? Am văzut că unul dintre aceşti scriitori traduşi este Max Blecher, un scriitor foarte bun, dar puţin cunoscut şi apreciat în România. Sau, mai bine zis, nu a fost tocmai agreat de contemporani. Apoi aţi mai tradus scriitori precum Ana Blandiana, Nora Iuga…
- De fapt, Max Blecher este unul dintre scriitorii foarte cunoscuţi. Într-un top realizat în rândul scriitorilor, în jurul anului 2000, a ieşit pe locul 2 între scriitorii români cu influenţă asupra scriitorilor contemporani. E adevărat că nu a fost agreat şi nu a fost comentat oficial, dar a fost citit „din sertar”. Aici intervine şi antisemitismul cultural al vremii respective. Chiar şi în „Istoria literaturii” a lui Călinescu e descris cam negativ. Pe Ana Blandiana şi pe Nora Iuga le cunosc personal, dar diferit. Cu Nora Iuga am fost mult timp chiar şi prieten foarte bun. Acum, după Premiul Nobel luat de Herta Muller, s-a dezis de mine şi nu mai am voie să o traduc. A şi scris despre lucrul ăsta. Pe Ana Blandiana nu am tradus-o din prietenie, ci pentru că o editură mi-a propus acest lucru.
- Cum anume a intervenit detaşarea asta a Norăi Iuga de dumneavostră? Ce legătură este între premiul Hertei Muller şi relaţia dumneavostră cu Nora Iuga?
- Eu sunt prieten foarte bun cu Herta Muller, iar Nora Iuga ştie lucrul acesta. Şi Nora Iuga a fost prietenă foarte bună cu Herta Muller, într-un timp. Nu ştiu… nu o mai fi suportat doamna Iuga succesul acesta al unei prietene. Noi ne-am şi certat politic, dar asta era normal, cum te cerţi cu un prieten. Certuri de genul acesta am avut multe în timpul prieteniei, dar acum nu se mai suportă. Asta este. Se întâmplă… între oameni vii.
- Aveţi legături cu lumea culturală şi presa din România sau vă simţiţi ignorat?
- Am avut un interviu în Dilemateca, acum doi ani. Câteodată se mai comentează ceva despre ceea ce fac. Am şi publicat în Observator Cultural şi mi se mai solicită să scriu, dar nu am ce să le ofer deocamdată. Am să scriu despre un proces care are loc acum la Munchen. Un proces pe marginea unor documente de la CNSAS, unde un fost informator al Securităţii contestă documentele oficiale şi vrea să ne interzică să-l numim informator. Procesul se va termina în dauna noastră, pentru că judecătorul nu crede în documentele CNSAS. E vorba despre scriitorul Claus Stephani, fost redactor la revista Neue Literatur, care era revista Uniunii Scriitorilor din România pentru limba germană, şi care două decenii a fost informator. Şi un informator chiar rău, care a informat din propria voinţă. Acum trăieşte în Germania şi acolo văd că reuşeşte să ne interzică să-l numim informator. Dar în România nu va izbuti şi de aceea eu voi publica în Observator Cultural, aşteptând să mă dea în judecată la Bucureşti, pentru că acolo pierde procesul. Justiţia din România crede ce spune CNSAS.
Întregul interviu se poate citi AICI.
