Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara pregăteşte un „Catalog al blogurilor”

bcu timisoara

Stimaţi bloggeri, vi se pregăteşte ceva. Urmează să fiţi indexaţi într-un catalog. Şi nu unul oarecare, ci unul destinat studiului ştiinţific. Informaţia a fost strecurată, printre altele, în cadrul unei conferinţe de presă organizate cu prilejul evenimentului „Noaptea bibliotecilor”, de Vasile Docea, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara.

Mai jos e declaraţia integrală:

„Noi ne-am propus să facem un Catalog al blogurilor. Biblioteca Centrală Universitară tratează blogurile ca pe orice alt obiect info-documentar. Ca pe o carte, ca pe un CD sau ca pe o hartă, ca pe o revistă. Prin urmare, pentru toate acestea există principii şi reguli de descriere, de catalogare, de indexare. Dacă urmăriţi catalogul electronic al BCU, veţi vedea acolo cum sunt descrise acestea. Ei bine, ne-am propus să luăm şi blogurile, deşi nu ne aparţin nouă, nu sunt ale bibliotecii, şi să oferim publicului acest instrument care înseamnă inclusiv un motor de căutare, după autor, după titlu, după conţinut. Deocamdată, doar blogurile în limba română. Să zicem în paranteză că doar cele decente. Pe de altă partă, fiind Bibliotecă Centrală Universitară, ne interesează în primul rând cele care au un conţinut ştiinţific, critic, literar, chiar şi politic. Toate acele bloguri care au o legătură mai mică sau mai mare cu specializările care se găsesc la Universitatea de Vest. Cred că va fi prima bibliotecă a blogurilor din ţară. Sperăm să definitivăm proiectul până la finele acestui an.”

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

5 Responses to Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara pregăteşte un „Catalog al blogurilor”

  1. ganguritu says:

    O actiune binevenita si laudabila.

  2. Viorica says:

    “cele care au un conţinut ştiinţific, critic, literar, chiar şi politic.”
    Adica varza mea de blog n-ar trebui catalogata, pt ca nu e destul de stiintifica, nu-i asa? Cum sa inghesui intr-o singura categorie toate prostiile pe care le public de cativa ani?

  3. Ba mie mi se pare că se încadrează. :)

  4. Anca rasuceanu says:

    sa fii propriul tau Everest

  5. Mihai says:

    ce as vrea sa apar si eu acolo. Ma tot gandesc sa imi iau un domeniu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>