Am aflat din surse sigure că azi e luni. Dacă în momentul în care citiţi textul ăsta nu sunteţi la serviciu sau la şcoală, înseamnă că aveţi o mică problemă, sunteţi în concediu sau sunteţi pur şi simplu paraziţi economici, la fel ca mine.
Aşadar, a trecut weekend-ul. O veste proastă pentru mulţi, o veste neutră pentru mine din moment trăiesc toate zilele la fel (ajungi să te saturi, credeţi-mă). Ca să nu vă ţin mult la poveşti, punctez la repezeală ce îmi propusesem să vă zic. Imediat ce îi aduc aminte. [După 5 minute în care am căzut pe gânduri] A, da! S-a întâmplat cam aşa:
• Sâmbătă, Cristina (adică soţia mea în caz că vă pierdeţi vremea pentru prima dată pe aici) a intrat în săptămâna 36 de sarcină. Încă puţin şi pătuţul proaspăt instalat o să îşi primească locatarul. Apropo de locatari, oare trebuie să mă duc pe urmă la administratorul blocului să-i spun că locuim 3 persoane în apartament? O să ne crească facturile la întreţinere?
• Tot sâmbătă am participat la constituirea Forumului aleşilor locali ai PNŢCD. Nu, nu sunt primar sau consilier. Am nimerit pe acolo la invitaţia lui Paul-Sorin Tiţa, secretar executiv PNŢCD pe regiunea de Nord-Vest. Am ascutat prelegeri, propuneri de rezoluţii, l-am cunoscut pe simabilul nostru primar Gheorghe Ciuhandu şi pe preşedintele ţărănist Radu Sârbu. Despre ce s-a discutat şi ce mi-a rămas mie între urechi, am scris pe VoxPublica.
• Şi, în fine, mare bucurie mare, Rapidul le-a scos steliştilor titlul din cap şi i-a trimis acasă cu 5 brichete, pardon, 5 goluri în cârcă. Bineînţeles că soţia mea e o drăguţă şi se bucură pentru mine deşi e stelistă. Eu nu mă bucur niciodată pentru Steaua.
Hai că m-am lungit destul. Începutul e mai greu, că pe urmă nu mi se mai dezlipesc degetele de pe taste. Să aveţi o săptămână bună! Donaţiile pentru că exist şi vă fac viaţa mai frumoasă se pot face într-un cont pe care îl voi comunica ulterior. Gata, pa, nu mă mai ţineţi de vorbă!




Pingback: Re: my dear friends (3) : Alex Mazilu – Daily Photo Blog
De ce ai zis “parazit economic” ? Parca zarisem pe undeva ca gasisei de munci.
Păi nu îmi găsisem.
Am doar câte o colaborare măruntă din când în cand. Foarte puţin!
“Bineînţeles că soţia mea e o drăguţă şi se bucură pentru mine deşi e stelistă. Eu nu mă bucur niciodată pentru Steaua.” Florine, cum era aia cu “idei pertinente”?
)Plecati mai de la geamuri.
Pingback: Forumul Aleşilor Locali (PNŢCD), regionalizarea României şi #NouaPolitica | Paul-Sorin Tiţa
Pingback: Forumul Aleşilor Locali (PNŢCD), regionalizarea României şi #NouaPolitica « ALIANTA DREPTEI
lumea e cu fundu’n sus de prea multa vreme! As aplica un șut, dar dacă nu va fi gol si va fi doar bara, ce ma fac?!
eu zic sa nu te grabesti cu administratorul. ca daca ala mic nu-i persoana in fata legii pan-la majorat, de ce-ar fi in fata adminului?
(i-as arata insa copilul, sa se bucure si el
)
sa fie sanatos/a ala/aia mic/a!!
Din pacate Steaua a luat-o rau de tot dar asta e viata. cand ai ca creditor un infect, se alege praful de cea mai titrata echipa din fotbalul romanesc. din pacate eu sunt stelist (infocat)…
@Orry Problema nu e cu golul si bara. Problema e ca riscam sa ne tragem singuri un sut in fund…
@zamo.ca Sper ca si administratorul sa se ghideze dupa aceeasi logica.
@malpraxis Multumesc!
Cam nasol de stelisti, dar macar voi nu riscati sa ramaneti al doilea an consecutiv in afara cupelor europene, asa ca noi. Eu pun din ce in ce tot mai putin suflet in fotbalul nostru mioritic.
Nu te teme, daca ai “noroc” de vecini buni vor anunta ei administratorul, posibil inainte sa vina bebele acasa. N-ar fi primul caz, s-a intamplat asta cand mi s-a nascut nepoata. S-au speriat vecinii ca va creste consumul apei si volumul gunoiului produs de familie (scutecele astea sunt voluminoase, nu gluma)! Bebele sa fie sanatos, si voi pe langa el, ca sa va puteti bucura de el. Si mamica sa se refaca repede. Restul conteaza mai putin!
Desi sunt stelist, m-am bucurat de infrangerea suferita… poate poate mai coboara unii de sus de acolo cu picioarele pe pamant!
ma bucur ca in sfarsit vine si Bubu mic, si ce moment si-a ales… cand a batut Marele Rapid pe steaua…cat despre politica nu cred ca e de nasul meu:)
Intii babele, apoi bebele. Sa-ti fie clar ca tanticile vor fi la administratie in secunda doi dupa urarea “Sa-ti traiasca, maica, sa fie sanatos si cuminte!”. In traducere: vezi ca noi, cind ne vom apropia de suta, nu vom suporta muzica data tare.
Macar in mai sa nu ti-l treaca la intretinere.
Pingback: Forumul Aleşilor Locali (PNŢCD), regionalizarea României şi #NouaPolitica | Joiner.ro - Indexare gratuita feed-uri RSS