Entertainment über alles!

Vă semnalez un text scris de stimabilul Andrei Pleşu, apărut în această seară în ediţia online a ziarului Adevărul. Sub titlul “Ingeniozităţi mediatice“, autorul vorbeşte despre industria divertismentului din România. Despre distracţia forţată şi cu orice preţ. Iată câteva fragmente:

E musai să consumi, zi şi noapte, chestii haioase, să te hâhâi, să te zbengui, să faci (şi să ţi se facă) poante, să nu fii trist, să nu cazi pe gânduri, să nu fii singur. Trebuie să fii cool! Băşcălios, „de gaşcă”, gata de şotii. Cine nu e în stare să se amuze pe cont propriu e ajutat să o facă de echipe întregi de experţi: redactori de tabloide, moderatori de show-uri televizate, administratori de site-uri şmechere, amici de firmă, videocasete, compact-discuri, săli de joc, cluburi. Veselia e de rigoare. Mai bine să râzi ca prostul, decât să cazi în sobrietate cronică. Mai bine să adormi, în fiecare seară, cu un zâmbet nătâng pe faţă, decât să te laşi hărţuit de vreo nelinişte, de vreo melancolie, de vreo idee.

Televiziunile, cu deosebire cele autohtone, se chinuie până la nevroză să-şi distreze, prin orice mijloace, clienţii. N-ar fi nici prea neobişnuit, nici prea grav, dacă soluţiile n-ar fi căutate mereu la nivelul cel mai de jos. Se cultivă, pe toată linia, spectacolul ieftin, gluma groasă, inventivitatea şuie. Dincolo de prost gust, această mentalitate a ajuns să fabrice proaste maniere, false vedete, vipuri de bodegă, politicieni deşuchiaţi (dar influenţi prin grotesca lor popularitate).

Restul comentariului îl puteţi citi de la sursă. Chiar dacă este vorba despre politicile de media şi efectele lor, atenţia mi-a fost atrasă în special de primul fragment. “Mai bine să adormi, în fiecare seară, cu un zâmbet nătâng pe faţă, decât să te laşi hărţuit de vreo nelinişte, de vreo melancolie, de vreo idee.“  Teama de solitudine, de meditaţie, de sobru este un subiect care mi s-a părut întotdeauna interesant. Dacă domnul Pleşu pune un diagnostic şi enumeră simptomele, pe mine m-ar interesa mai mult cauzele “bolii”.

De ce avem nevoie de hăhăieli continue şi distracţie forţată? Poate pentru că imediat ce hohotele se opresc şi reflectoarele se sting ne pomenim singuri, faţă în faţă cu noi înşine. Solitudinea te obligă la autoanaliză şi introspecţie. Neplăcută activitate! Nu-i vorbă, nici eu nu sunt mai breaz doar pentru că nu urmăresc emisiuni de divertisment ieftin. Fug de mine însumi cu picioarele în spinare. Jocuri pe calculator, bloguri, filme, cam acestea compun entertainment-ul pentru mine. Şi nu că entertainment-ul ar fi rău, dar în lipsa sobrietăţii se ajunge exact acolo unde zice şi domnul Pleşu: “se fabrică proaste maniere, false vedete, vipuri de bodegă, politicieni deşuchiaţi” şi, aş plusa eu, caractere imature şi defecte.