Poveste fără tâlc

272162700_2e08932bd5_oAm crescut la ţară, într-o familie cu şase copii. Oamenii, cand aud că ai şase copii, te compătimesc. Unii dintre ei, măcinaţi de lipsa banilor şi de stres, se descurcă greu şi cu un copil sau doi. Îşi închipuie că viaţa trebuie să fie tare grea cu atâtea guri de hrănit. De fapt noi am dus-o bine întotdeauna. Uşor nu le-o fi fost unor oameni muncitori, fără studii superioare, să crească atâţia copii şi să-i trimită în lume pe la şcoli şi facultăţi. Dar nu ne-a lipsit niciodată nimic şi se pare că am ajuns oameni la locul nostru.

Când fratele meu cel mai mic avea 3 ani, s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis: “Am visat să tati a adus o fetiţă şi a pus-o aici pe pat lângă mine.” Peste câteva zile, mama a aflat că e însărcinată pentru a şasea oară. Cum avea deja 3 băieţi şi două fete, atât ea cât şi tata şi-au dorit o fetiţă. Cu toţii erau bucuroşi. Eu însă nu am fost încântat deloc şi am întrebat indignat: “Încă un copil?”. Probabil în gândirea mea de puber la 13 ani, îmi era ruşine să am atâţia fraţi. Plus că mă săturasem de plânsete şi scutece murdare de la ceilalţi doi fraţi mai mici. Nu credeam că o să ajung vreodată să fiu mândru de o asemenea familie numeroasă. Din fericire mă înşelam.

Până la urmă visul fratelui meu s-a împlinit. Sora mea cea mai mică, Paula, are acum 9 ani. E blondă şi are ochii verzi. Nu prea ai crede că suntem fraţi. Tata îmi tot aduce aminte cum nu mi-am dorit-o şi îmi pare rău. Am fost prost. E surioara mea şi de fiecare dată când mai ajung pe acasă, vine la mine şi mă îmbrăţişează strâns. Mă iubeşte şi dacă am fost prost. Copiii au o bucăţică de Dumnezeu în ei. Dar ce zic eu copii? E deja o mică domnişoară. Ce repede trece timpul!…

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

14 Responses to Poveste fără tâlc

  1. Marius Ola says:

    Noi suntem doar doi fraţi, dar sângele apă nu se face. De câte ori vine sora mea mai mică (bine nu mai e demult mică) în ţară povestim până dimineaţă vrute şi nevrute. Când eram mai mici ne hărjoneam, iar de fiacare dată când făcea câte o boacănă pedeapsa o luam eu asupra mea. Aspect care se pare că a încurajat-o să devine ceea ce e acum. Mai tenace şi mai deşteaptă decât mine. Mă fălesc cu sora mea.:)

  2. Andi says:

    Ei, dar ce frumoase cred ca sunt reuniunile de familie… Sunteti un clan serios :)
    Saptamana senina si insorita tuturor

  3. Vania says:

    Trece timpul, mai ales după ce termini şcoala. Până atunci, toate-s mai lente…

  4. Ciolitto says:

    Bunicul meu a fost harnic si a facut 9 copii, nu pot spune ca au dus-o bine, caci au fost razboaie, insa acum toti sunt la casele lor. Eu mai am o sora cu care ma mai ciondanesc putin, dar cum s-a spus si mai sus, sangele apa nu se face.

  5. zamolxis says:

    deci, poti!
    @vania: bine zis! :)

  6. boghi says:

    Intrunirirle familiei voastre trebuie ca sint foarte frumoase…

  7. celmaibun says:

    chiar ca e frumos cand se aduna toata familia..sau mai ales cand e ziua cuiva..cadouri peste cadouri :) )

  8. Cristi says:

    E fain sa ai multi frati… prietenii se pierd usor, fratii… raman tot frati si daca exista tot felul de ciondraneli sau chiar certuri :)

  9. @Marius E fain ca te intelegi bine cu sora ta. Din pacate stiu atatea cazul de frati care nu se inteleg. Si unde e sora ta? Poate ne povestesti pe blog ceva despre relatia voastra. :-)

    @Andi Ne intalnim cam rar toata familia in ultima vreme. Dar e fain. E galagie, agitatie si veselie. :-) Bine ca e casa mare si incap toate astea acolo. :-) O saptamana faina si tie!

    @Vania Nu m-am gandit pana acum asa. Dar s stii ca ai dreptate. Cand eram la scoala nu trece asa de repede…

    @Ciolitto Era o vreme in care se faceau mai multi copii. :-) Si mama are 6 frati si o sora. Cred ca e greu sa cresti un copil. Poate de asta europenii si americanii ii lasa mai mult pe asiatici si africani sa populeze planeta. :-P

    @zamolxis aaaaa… ce pot? :-D

    @boghi Sunt frumoase. Ne mai si cicalim noi dar e bine. Eu de exemplu devin brusc mai copilaros cand sunt cu fratii mai mici. :D

    @celmaibun E frumos sa primesti cadouri de la atatia oameni. Dar e si greu sa cumperi cadouri pentru atatia oameni. :P

    @Cristi Da, fratii tot frati. Certuri mai rar sunt la noi in familie. Mai mult distanta ne desparte. Eu si sotia mea in Timisoara, cele doua surori mai mari in Cluj Napoca, parintii si fratii mai mici in Bihor. :-)

  10. malpraxis says:

    si eu am o sora mai mare cu 4 ani. ne mai certam noi dar ne impacat destul de repede. oricum fratele e frate!
    sangele apa nu se face…dar se face sprit :) ) glumesc! mi-a venit asta in minte ca am citit mai sus “sanagele apa nu se face”, si asa e :)

  11. Sangele apa nu se face insa se mai aud si cazuri de frati care nu se suporta. Si eu am o sora mai mare cu 4 ani. :-D

  12. frantzi says:

    Imi amintesc si eu de momentele in care sufeream de complexul surorii mai mari si cand imi doream sa fi fost singura la parinti, dar acum nu as mai concepe viata fara fratiorul meu mai mic. :-)

  13. Maria says:

    Când s-a născut frati-miu, l-am cam urât, zice-se. Cică aşa se cam întâmplă cu fraţii mai mari, cărora nou-veniţii le fură din tot ce până atunci a fost doar al lor. Ăsta mic a crescut cu apelative ca “urâtul mamei”, iar când urechilor mele le era dat să audă altceva… ameninţam că îl arunc la gunoi. Acum, puştiul means the world to me. E parte din mine. Da, sângele apă nu se face. Şi culmea, la cât l-am terorizat eu, el m-a adorat mereu. Şi uneori, mi-e cam ruşine…

  14. @frantzi Fratiorul tau mai mic? :-P Nu mai e asa de mic. :lol:
    Cred ca e cam nasol sa fii singur la parinti…

    @Maria La capitolul terorizat frati mai mici nici eu nu sunt sfant. :lol:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>