Din cutreierarea internetului

Stând în faţa calculatorului la ora 2 noaptea, ascultând muzică şi citind tot felul de scrieri, m-am văzut cuprins de o tristeţe şi o dezamăgire pe cât de subită pe atât de inexplicabilă. Toate gândurile negre ale zădărniciei au trecut prin mintea mea prea odihnită de la o vreme. Deprinderea de a scrie zilnic e una sănătoasă… în majoritatea cazurilor. De data asta însă, în momentele mele de PMS mental masculin, mă gândeam să mă bag în pat şi să las blogul în durerea lui până mâine. Ce rost avea să vă mai plictisesc – sau, Doamne fereşte, să vă deprim – şi pe voi? Atunci mi-a căşunat o idee. Sau mai bine zis mi-am amintit că uitasem (interesantă alăturare de termeni am mai găsit!) să menţionez unele chestiuni esenţiale. A fost un moment de genul celora în care calci pe greblă şi îşi vine fix în frunte de îţi vine să înjuri, chiar şi călăgăr franciscan fiind. Dar voi nu prea aveţi de unde să ştiţi cum e să calci pe o greblă pentru că aţi crescut la bloc. Dar nici asta nu e vina voastră.

În fine, ca să o scurtez şi să mă duc la culcare mai repede, o să trec la subiect. Am de semnalat unele chestiuni care ţin de buna funcţionare a universului. Adică treburi pe care trebuie musai să le vedeţi. Ruşine să-mi fie că nu am zis mai devreme.

1. În primul rând, sănătos şi normal e să încep cu familia. Soţia mea preferată, scumpă, dragă şi frumoasă, a scris un articol pe site-ul doardragoste.ro. Se numeşte “Când luna de miere se termină“. Voi, ca orice oameni de bună credinţă trebuie să mergeţi fuga-fuguţa să-l citiţi şi eventual chiar să-l comentaţi.

2. În al doilea rând, de ieri mai sunt autor pe încă un blog. Deocamdată doar cu numele pentru nu am apucat să scriu nimic acolo. Sper să mă prindă inspiraţia cât de curând. Cum ajunge cineva să-şi lase blogul pe mâna mea?! Greu de explicat! E vorba despre blogul lui Ionuţ, Choose to speak.

3. Am citit zilele trecute un articol pe blogul lui Alphadog. Un portret al Braşovului duminical. Eu am îndrăznit să îl compar cu “O sută şaptezeci şi cinci de minute la Mizil” a lui Geo Bogza. M-am gândit că nu v-ar strica o asemenea lectură.

4. Şi ultimul pe listă, dar nu cel de pe urmă (altă expresie care mă enervează), este Chinezu. Un articol scurt, două fotografii şi un sentiment aparte. El zice: “Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am simţit că am trăit fix degeaba până l-am avut pe Alex, primul născut. Apoi a urmat Mara şi bucuria s-a dublat.” Mai departe vă lămuriţi voi cu un click aici.

Apropo, am menţionat că am o stare de spitit naşpa la ora asta? Mda.. cred că da. Cu asta am început. Mă retrag în glorie, ca un Don Quijote contemporan. Pam-Pam!


Smash the Social Contract – Cornelius Cardew thefua.ro

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

15 Responses to Din cutreierarea internetului

  1. Marius Ola says:

    În viaţa fiecăruia dintre noi există situaţii mai bune… mai rele, care ne induc stările de spirit. Împortant este să trecem peste pasele proaste şi să ne bucurăm de tot ce e frumos în viaţă. De cele bune să ne bucurăm, iar cele rele să le luăm în raspăr, să învăţăm din ele, transformându-le în ceva benefic. Toate fac parte din viaţa reală, dar şi din visare. Dacă eşti dezamăgit, însemnă că analizezi, că înveţi şi că te preocupă să ieşi din starea în care te afli. toate cele bune:)

  2. Vania says:

    Foarte tare articolul de pe doardragoste.ro!

    Acum te lasă la o bere?

  3. @Marius Ma preocupa sa ies din starea asta insa nu stiu sigur unde e usa. :-)

    @Vania :lol: Ma lasa si inainte. Numai ca nu ma invita nimeni. :-D

  4. Andi says:

    Mulțam, citesc repede nevestica…

  5. volare says:

    Foarte frumos articolul Cristinei, e o persoana deosebita…ii las aici un semn de simpatie :) de la Volare!

  6. Cred ca o sa se bucure de apreciere! :-) Multumesc!

  7. Corneliu says:

    Deja i-am scris un comentariu cat China la sotie. Avem voie? :) )

  8. Ai voie, ai voie! :-D Chiar foarte bine ai facut! :-)

  9. verne says:

    Cand vii pe la B te invit la o bere !!Numai sa avem timp …

  10. :-) Mi-ar face mare placere! Nu stiu cand ajung pe acolo insa sper sa fie cat de curand…

  11. Ionut says:

    Dau si eu o bere daca ajungi…

  12. Nu-s asa mare bautor. Asa ca scapati ieftin. :-P

  13. RalucaEA says:

    foarte frumos articolul Cristinei. O trezire la realitate pentru cei care se casatoresc avand impresia ca dragostea e tot ce conteaza intr-o casnicie.

  14. Conteaza dragostea. Problema e ca dragostea (asa cum e ea inteleasa de lume) mai scade de la o vreme (mai ales in comentele mai dificile). Atunci dragostea devine o alegere…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>