Pasiunea de a învăţa făptuind

running for succes

*Sursă imagine

Într-una dintre scrierile sale, Constantin Noica vorbea despre “tristeţea celui care nu învaţă făptuind”. Ştiaţi că o asemenea manieră de a învăţa chiar există? Un om poate învăţa lucruri extraordinare din propriile fapte şi din rezultatul acestora. Este unul dintre motivele pentru care îmi place să scriu. Nu se întâmplă întotdeauna, însă atunci când se întâmplă să descopăr un adevăr neştiut din propriile mele scrieri, mă găsesc îmbogăţit de două ori mai mult decât dacă aş fi descoperit acel adevăr într-o carte oarecare.

Un lucru uitat parcă de toţi cei care scriu articole şi cărţi de genul “cum să”, este pasiunea. Dacă nu faci din pasiune ceea ce faci, dacă te chinui să te impui într-un domeniu care nu te pasionează cu adevărat – sau cum ar zice altcineva “dacă nu faci cu dragoste ceea ce faci” – rezultatele muncii tale nu valorează mai mult decât o ceapă degerată. E plină lumea de “cum să”-uri, de parcă omul contemporan nu mai ştie să facă nimic fără un tutorial bun. Toate acestea sunt doar maculatură numai bună de reciclat dacă problema pasiunii nu este tratată mai întâi de toate.

Nu ştiu voi ce aveţi de gând, însă în privinţa mea sunt sigur. Vreau să fac lucrurile care mă pasionează şi să mă pasioneze lucrurile pe care fac. Şi chiar mai mult de atât, vreau să învăţ făptuind. Asta poate nu mă va face un scriitor de succes. Poate nici măcar un blogger de succes. Însă cu siguranţă voi fi un om de succes. Iar acum, vă rog să mă scuzaţi! Am de făcut un drum până la toaletă. Iau cu mine şi concepţia lumii despre ceea ce înseamnă un om de succes. Poate rămân fără hârtie igienică…

_______________________________________________________________________________________

Vă propun o lectură folositoare (în limba engleză), despre felul în care pasiunea îţi poate transforma blogul. Printr-o analogie inteligentă, aplicaţiile articolului se pot extinde asupra vieţii în general.

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

30 Responses to Pasiunea de a învăţa făptuind

  1. Marius Ola says:

    “Caută să iubeşti ce faci şi nu vei mai fi nevoit să lucrezi niciodată”, este un citat din cineva, căruia i-am uitat numele acum şi nu vreau să dau cu presupusul.
    Cât despre omul de succes, crede-mă că are şi el nevoie la toaletă din când în când. Măcar aşa de compezenţă:)

  2. Dora says:

    Hehe, postul asta ar trebui sa il salvez la bookmarks si sa-l recitesc din cand in cand. E mai inspirator decat orice alt “cum sa…” de asa zis succes.
    @Marius: valabil si pentru citatul dat de tine. ;-)

  3. Andi says:

    Te prinde autoironia si sinceritatea, multam pt zambetele oferite de dimineata :D Asa si trebuie celebrata tineretea, cu nebunie si curaj!
    Ma bucur mult ca nu faci parte dintre fiintele jalnice pe care nu le mai suporta nimeni in realitate si se deghizeaza in sfinti pe net, sperand ca se vor imprieteni cu ”naivi”! Curaj, traieste-ti frumos viata!
    Si orice-ai face, fereste-te sa (te) minti! Si vei avea succes ;)

    Ah, ce zi frumoasa!

  4. @Marius Bun citatul. Tare mi-ar placea sa ajung acolo. :-) Cat despre toaleta, ziceam ca toata conceptia lumii despre ce inseamna un om de succes poate fi folosita pe post de hartie igienica.

    @Dora Ma bucur ca te-am inspirat! :-) Adevarut e ca putini mai au pasiune pentru ceea ce fac. Unii pentru au gresit drumul, altii pentru ca au gresit alte chestii…

    @Andi Nici nu stiu ce sa adaug… Multumesc! :-) Este intr-adevar o zi frumoasa!

  5. volare says:

    Si din nou ajungem la “si dragoste nu e nimic nu e”…Numai ce simti tu si ce iti dicteaza constiinta sa faci… Ma feresc in general sa dau sfaturi… insa de incurajat pot sa incurajez o persoana si sa ii trimit un gand bun…

  6. borg says:

    Ai dreptate esti ‘un om de succes’ daca nu te dai batut niciodata.

  7. @volare Vorba aceea cu dragostea e fara indoiala buna. Primesc o incurajare cu mare bucurie. Si sfaturile prind bine, insa sunt mai multe si trebuie triate. :-)

    @borg Acuma tre sa stii incotro sa mergi asa de incapatanat. :-P

  8. anonim says:

    Mult succes si pasiune in tot ce iti propui sa faci!

  9. flavius says:

    servus…
    cam asa sta treaba cu lucrul bine facut… si cu invatatul din propriile greseli… sau cu retraitul istoriei care se repeta… :) de prea multe ori uitam de toate astea… si nu doar la… toaleta :)
    toate cele bune!

  10. borg says:

    Ia te uita ce activ sunt azi, nu ma mai satur sa te comentez! :)
    Deci, om de succes = om original? Sau nu am inteles eu bine? Sau este exact invers? :D

  11. @flavius La toaleta tre sa uitam de alte chestii. In speta cele mentionate la capitolul “perceptia omenirii asupra succesului”.

    @borg Chiar asa, foarte activ! :lol:
    Nu cred ca succesul are vreo legatura cu originalitatea. Nici sinonime nici antonime. E altceva ceea ce defineste succesul. Dar asta depinde de valorile fiecarui individ. Partea buna (sau rea pt altii) e ca intr-un final toate conceptiile asupra succesului converg inspre una singura. Care o fi aia? Ne-am mira poate sa descoperim cum sta treaba asta in realiate.

  12. borg says:

    Astept sa descoperi formula magica si pe urma sa ne-o impartasesti si celor mai activi dintre comentatorii tai :D

  13. volare says:

    Florin,

    Acuma problema cu succesul…stii tu, e foooooarte delicata…E bun si el, dar oriunde altundeva decat la noi, in Romania…sau poate si in alta parte…Tine totusi de natura noastra…in functie de cum ne educam, de cum stim cine suntem putem sa mai risipim din gandurile negre…

    …caci da, nori grei de ganduri negre trimisi de te si miri de unde se aduna in jurul celui care indrazneste sa se gandeasca macar la succes… De aceea zic asa: se poate sa nu aiba vreo legatura cu originalitatea dar cu invidia are sigur…si nu sa ai succes de ala…sa fie doar o parere de succes si tot se-abate asupra ta fara tagada…ce spuneam???…ah, invidia…

  14. borg says:

    NU ma supar daca incepi numaratoarea de azi :P

  15. borg says:

    Pot sa delirez si eu pe aici sau vrei doar comentarii on topic? :)

  16. @borg :lol: Nu tre sa fii musai ontipic. Poti sa delirez, poti sa mai scapi cate un anacolut etc. Insa e de preferat sa delirezi cu folos pentru tine si pentru noi. :-D Cat despre formula, sigur o sa o dau mai departe. Tare ma tem insa ca oamenii nu primesc bine formula adevaratului succes.

    @volare Invidia cred ca se trage din incapacitatea umana de a suporta fericirea apropelui. Un aproape radiind de fericire desi are aceleasi conditii ca noi, poate fi tare enervant. :-P Si revin la faptul ca succesul nu depinde neaparat de realizari…

  17. Mihai says:

    din punctul meu de vedere esti un blogger de succes, sper sa o tii asa in continuare! e buna faza din deznodamant cu conceptia lumii a ceea ce inseamna un om de succes! si multumim pentru lectura folositoare!

  18. Multumesc si eu pentru apreciere Mihai! Poate am fost cam “fără perdea” la faza de la final, însă unele lucruri trebuie tratate în felul ăsta. Sper să nu îi fi supărat pe pudici.

  19. Ionut says:

    Evident ca oricine vrea sa faca lucrurile care il pasioneaza, insa nu e intotdeauna posibil, fie e restrans de regulile sociale sau economice, fie un caz mai trist nu a descoperit inca ce il pasioneaza

  20. La ora asta se comenteaza? :lol:
    Da, se prea poate sa ai dreptate. Insa se poate tinde spre o viata traita cu pasiune. Cat despre descoperirea unei pasiuni… aici un mai stiu sa dau o solutie. Sorry!

  21. frantzi says:

    “Vreau să fac lucrurile care mă pasionează şi să mă pasioneze lucrurile pe care le fac” – cine nu ar vrea? Intr-o lume ideala, ar fi ideal sa fie asa.

  22. Intr-o lume ideala ar fi ideal sa fie asa doar prima parte. Si tocmai pentru ca nu traim intr-o lume ideala, am adaugat si partea a doua. Nu se poate sa facem doar lucruri care ne pasioneaza, asa ca trebuie sa ne pasioneze intentionat si celelalte lucruri. :-)

  23. frantzi says:

    Pai daca ne fortam un pic, am putea intr-adevar sa punem pasiune in lucrurile pe care le facem, chiar daca nu sunt tocmai lucruri care ne pasioneaza. :-)

  24. volare says:

    Buna dimineata Florin,

    “Un aproape radiind de fericire desi are aceleasi conditii ca noi, poate fi tare enervant.” ….Nu pot fi de acord cu tine…

    Problema filosofica a lui “etre” si “paraitre”, a fi si a parea, cred ca iti spune ceva…Nu judeca in pripa omul vesel, eu cred ca el e cel puternic si generos atunci cand ceilalti cred ca ar fi mai bine s-aleaga tanguiala! Pe langa faptul ca sunt mai multe genuri de “veselii”…nu poti sti niciodata ce are omul pe suflet…uneori veselia e doar un “alt fel de a trece mai departe”…de a o lua de la capat…nu sfideaza, nu ignora, nu este indiferenta…Vede altfel lucrurile…Atunci cand cred eu ca mi-e mai greu (n-am bani, mi-e somn cand trebuie sa merg la serviciu, aud ca se fac disponibilizari s.a.m.d.)ma gandesc sa nu vina vremea cand o sa avem de ce plange cu adevarat… :) …Si asa trec mai departe…cu zambetul pe buze si daca reusesc sa mai fac pe cineva sa zambeasca in jurul meu ma simt cu atat mai multumita…

  25. borg says:

    Florin
    lol dar nu cred ca am timp de un anacolut mic, nu pot decat larg si emfatic, sententios si contradictoriu! :lol: …o sa ma straduiesc sa vad… ce imi iese…om vedea…ilogica-i de partea mea…si is si modest…
    papapapa

  26. volare says:

    Florin, recitesc si recunosc, am scris in graba commentul…mai taie tu din “cred-uri”, ma grabeam sa ajung la gradinita, nu mai fac, promit…anacolut nu este nicaieri…

  27. volare says:

    ca sa fac un rezumat…oamenii veseli nu sunt neaparat nepasatori, ignoranti sau delasatori…

  28. @frantzi Dar asta ar insemna sa iesim dintr-o oarecare zona de confort, ceea ce nu ne place. :-)

    @volare Lasa cred-urile acolo ca stau bine. :-) Nici eu nu ma omor cu firea sa scriu corect in comentarii. La faza cu anacolulul nu incercam sa fac apropouri la adresa cuiva. Important e sa ne intelegem. :-) Nu?
    Eu, in comentariul despre fericitii enervanti, ma referam la conceptia ca suferinta uneste si veselia dezbina. Lucru care nu e adevarat in totalitate, chiar daca era sustinut de Noica. Il contrazice si filmuletul asta: http://www.youtube.com/watch?v=wQ5boOTyz_4&eurl=http%3A%2F%2F :-)
    Totusi exista o tendinta naturala de a privii cu ochi neincrezatori si oarecum enervati pe oamenii care sunt mai fericiti decat noi, desi nu au nimic in plus. :-)

    @borg Deci eu si gramatica nu suntem cei mai buni priteni cand vine vorba de teoretizare. :-D Eu stiu doar sa o pun in practica. :-P iliogica e un mare avantaj, asta recunosc! :lol:

  29. volare says:

    1. In general cand ma simt intr-un cadru devenit deja familiar nu mai dau atentie formei in care imi pun ideile, crede-ma, cu norma si abatere de la ea ma ocup in tot restul zilei si mai obosesc.Sau sunt grabita si vreau sa spun multe intr-un timp foarte scurt. De asta am tinut sa ma corectez. Nici vorba de suparare.

    2. Foarte simpatic filmuletul, rasul, zambetul, buna dispozitie pot deveni contagioase. Dar nu ma refeream la ele doar ca simplu exercitiu de grup ci ca atitudine in general, cea de a da mai departe gandul bun, de a raspunde cu bunavointa dar si de a-l primi deschis pe cel care vine catre tine macar cu un “te inteleg si stiu ce inseamna”! Pare destul de simplu insa mai greu e sa invatam.Nu ne putem transforma lumea intr-o “vesnica vale a plangerii” doar pentru ca ceva nu merge, n-ar fi corect in primul rand fata de cei care ne iubesc…poate mai bine e sa ne mai schimbam din cand in cand niste prioritati si sa vedem cam ce conteaza cu adevarat pana la urma (nu spun eu asta, un psiholog dadea deunazi astfel de solutii pentru a depasi momentul de depresie). Insa sunt de acord cu tine, excesele de veselie pot enerva, desigur…cu absolut orice ocazie…e vorba de bun simt aici…de felul in care esti capabil sa rezonezi cu cel care iti este alaturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>