Crimele din Blogosfereşti – episodul 2

Ori la bal ori la spital

În timp ce eu eu stăteam acasă măcinat de întrebări, QuadroQ se plimba pe străzi şi Zamolxis împreună cu Alphadog părăseau PageRank Caffe, la spital se petreceau lucruri cel puţin la fel de palpitante. Daniil, falsul popă, murise după o scurtă agonie provocată de otravă. La scurt timp, spre stupoarea medicilor şi a asistentelor, salonul Sofiei fu găsit gol. Cum nimeni nu se înghesuia să-şi asume răspunderea pentru o asemenea neglijenţă, se presupuse că aceasta, simţindu-se mai bine, a preferat să fugă din spital. Ridicând din umeri şi rostind un “Asta e, să fie sănătoasă!”, directorul spitalului consideră cazul închis.

Arhi în schimb zăcea în comă înconjurat de familie. Erau acolo mama, soţia şi fratele, cu toţii veghind să fie pe fază la cel mai mic semn că soarele lor se va trezi. Câţiva prieteni – unii cu intenţii sănătoase, alţii doar ca să-l linguşească – îşi anunţaseră şi ei sprijinul pentru oligarhul răpus în condiţii neelucidate. Dorind să fie alături de un vechi camarad, VisUrât încercă să intre în spital, telefonând în prealabil pentru a se înscrie pe lista de aşteptare. Medicul, făcând o confuzie între numele prietenului şi un anumit proces care are loc în nopţile cu o digestie dificilă, îi răspunse pe un ton enervat: “Numai de vise urâte nu are nevoie prietenul dumneavoastră acum”, şi îi trânti telefonul în nas.

Două zile dură coma lui Arhi, timp în care familia, pierzându-şi orice speranţă, rezolvă toate formalităţile pentru înmormântare. Consinderând starea pacientului ca fiind o moarte cerebrală, medicul obţinu acordul familie pentru a-l deconecta de la aparate. Cu mare durere aceştia acceptaseră tragedia, cu singura condiţie ca nevasta să aibă o ultimă plăcere: aceea de a-i scoate cu mâna ei din priză aparatul pentru respiraţia artificială. Nu mică le-a fost tuturor mirarea (şi apoi fericirea) când Arhi, deconectat de la aparate, deschise ochii şi începu să mormăie indescifrabil.

- Ppppffffllll… – încerca inutil să articuleze cuvintele.

- Ce zice? – întrebă mama cu o uşoară undă de isterie.

- Poate vrea la baie. – îşi dădu fratele cu părerea, fiind răsplătit cu nişte priviri tăioase încărcate parcă de o semnificaţie mai puţin ortodoxă.

- Aaaa.. ffff.. ppp… şşşşş.. – se chinuia în continuare Arhi, mai-mai să-şi dea duhul.

- Ştiu! – strigă brusc nevasta făcându-l pe medic să-şi ridice mâinile pentru a-şi proteja capul de o eventuală lovitură. Ştiu ce vrea! Îl vrea pe Alphadog!

- Pe Alphadog?! – se miră fratele. Cine mai e şi ăla?

- Băi, se vede că umbli aiurea prin lume. Cum să nu ştii cine e Alphadog? E un blogger. Şi încă unul destul de priceput. Ignorantule! – replică care, contrar aşteptărilor, veni din partea medicului.

Trei ore le luă rudelor să îl găsească pe Alphadog. Căutându-l fără succes acasă, la serviciu, în parc şi chiar la stadion, se hotărâră să facă o scurtă pauză pentru a-şi savura cafeaua în PageRank Caffe. Şi cum se întâmplă de obicei, când cauţi în zadar un obiect doar pentru a-l găsi undeva la vedere, Alphadog era în cafenea împreună cu un anume Cătălin, care se întâmpla să lucreze acolo. Fără a mai sta prea mult la discuţii, îl luară pe blogger pe sus şi îl târâră în salonul în care Arhi trăgea să moară.

- Ţi l-am adus. – proclamă victorios fratele imediat ce Arhi catadicsi să îşi revină din nou din comă.

- Cine-i ăsta? – reuşi Arhi să articuleze după o rafală de tuse.

- E Alphadog. Ai zis să-l aducem dragule. – interveni şi soţia ajunsă la capătul răbdărilor.

- V-am cerut să îi aduceţi pe ăia de la Happy Fish surzilor! Ce vreţi să fac eu cu Alphadog? – şuieră Arhi nervos.

Din fericire – coincidenţă care îi face până şi pe ateii cei mai înrăiţi să creadă în Dumnezeu – pe uşa salonului tocmai intră PAH, ţinând în mână un buchet de gladiole.

- Ce faci bătrâne? Vrei să dai colţu’ fără să fiu de faţă? – îl întrebă acesta pe Arhi râzând cu poftă.

- Haaaa…ppppppy Fiiiişşşşşş. – murmură şi Arhi cu ultimele puteri.

- Nu-ţi face griji maestre. Dacă te faci bine promit că o să te punem CBO la Happy Fish. – îl consolă PAH pe un ton părintesc.

- Bine, şopti Arhi. Numai ia florile alea de lângă mine! Sunt alergic… – şi adormi fericit de parcă nu otrăvuri ar fi ingurgitat, ci lapte proaspăt muls.