Orăşelului nostru îi zice Blogosfereşti. La noi în oraş trăiesc tot felul de oameni, ca în orice alt oraş, ar putea spune un necunoscător. Adevărul însă e că fiecare locuitor din Blogosfereşti are o poveste aparte, ceea ce face din urbea noastră una cu totul şi cu totul diferită de alte orăşele din România. Cu o oarecare autonomie administrativ-economică şi o organizare oligarhică, localitatea duce o existenţă aparent liniştită, în eternul şi fascinantul peisaj mioritic. Cei 27 de oligarhi conduc destinele urbei printr-o autoimpunere bazată pe tradiţie şi nepotism. În realitate însă, fiecare blogosferean face numai ce îl taie capul, cât e ziua de lungă.
S-ar putea crede că este vorba despre o societate închisă, una boemă şi uneori elitistă. De fapt lucrurile nu stau deloc aşa. Libera circulaţie nu a fost niciodată interzisă în Blogosfereşti. Desigur, nu întotdeuna entuziasmul imigranţilor este răsplătit pe măsură. Eu însumi am avut mulţi vecini care, dezamăgiţi de micile imperfecţiuni ale vieţii citadine, au ales calea emigrării, întorcându-se din an în paşte doar ca să-şi viziteze rudele şi foştii prieteni.
Principalele surse de subsistenţă ale oraşului sunt turismul şi publicitatea. În principal turismul care prin numărul de gură-cască strânşi atrage şi publicitatea. Trebuie însă să admit tristul adevăr că în afara oligarhilor, prea puţini sunt aceia care reuşesc să-şi câştige pâinea de pe urma activităţilor menţionate. Restul, noi cei săraci şi plebei, trăim cum putem, cultivând una-alta în micile noastre grădini sau lucrând în alte oraşe o mare parte din zi.
Acum, că v-am menţionat câte ceva despre oraşul în care îmi duc existenţa împreună cu alţi 10000 de concitadini, pot să mă prezint pe mine şi motivele pentru care fac aceste dezvăluiri. Sunt blogosferean de un an de zile. Am fost convins să mă mut aici de prietenul Cristi Voiculescu, care m-a şi iniţiat în tainele vieţii de blogosferean. Am furat meserie atât de la el cât şi de la Hux, deşi la vârsta mea, fără o ucenicie serioasă, nu prea mai speram să devin decât o calfă conştiincioasă. Însă după doar o lună, am luat meseria în piept şi am devenit maestru .ro junior.
După un an tumultos de vieţuire în acest oraş straniu, Blogosfereşti, am hotărât să rup tăcerea. Toate aventurile, nedreptăţile, crimele, pasiunile, intrigile şi minciunile din Blogosfereşti vor vedea lumina zilei şi vor fi expuse perplexităţii colective aici, în aceast umil loc în care îmi trăiesc zilele. Mă încearcă ispita de a vă destăinui pe loc toate ororile pe care le-am strâns în suflet şi în minte, însă ştiu că nu ar avea loc într-un singur articol şi că nici voi nu aţi rezista unei asemenea avalanşe. Le voi lua pe rând, iar dacă timpul şi sănătatea îmi vor permite, şi dacă nu voi fi linşat de cei care se simt probabil deja cu musca pe căciulă, nimic din tot ceea ce am trăit, văzut şi auzit nu vă va rămânea străin. Şi toate acestea cu nume, cifre şi detalii demistificatoare.
Blogosfereştiul merită să fie un oraş curat şi lipsit de fapte reprobabile. Revoluţia stă să înceapă! Ţineţi aproape!





Aşteptăm, cu sufletele închircite de emoţie.
Palpitant! Stii ca la ora asta blogosforistii deja se intreaba daca esti vreun ciudat plesnit de boala sinceritatii sau e doar o alta schema ingenioasa de a atrage turisti
Se pot face si abonamente la Blogosferesti Times?
lasa pilotul si treci la primul episod
astept cu nerabdare
Exceptionala foto!!Cine zici ca e autorul??
Ai viza de flotant in Blogosferesti sau …?
Ah.. te rog.. nu.. deja a venit judecata de apoi? Si eu sunt unul cu musca pe caciula, dar nu e din cauza mea, ci pentru ca nu am mai spalat demult caciula.
Brrr, dupa cum se anunta, sper sa nu fiu pe lista neagra, bate-n lemn..
Suparatule!
)
Aştept cu nerăbdare primul episod… Oricum, intersantă idee:) Mie mi-a cam patinat musca pe sub căciulă, între timp netezindu-mi-se creierului, din cauze obiective sau subiective.
@Vania La o prim[ verificare a informatiilor, cred ca tu poti sa fii ceva mai linistit. Esti unul dintre locuitorii de buna credinta…
@Gabi Adevarul e ca ambele variante sunt valabile. In principal vreau sa spun adevarul. Daca vin si turisti cu ocazia asta cu atat mai bine.
@boghi Eu un m-as incumeta sa glumesc. Nu de alta dar nu se stie ce mai aflu si despre tine…
@cristinutza Trebuia sa fac introducerile. Sa se stie despre ce e vorba. Limitarea asta m-a facut de cateva ori sa ma gandesc la renuntarea la blog. Nu e usor sa spui o chestie cum trebuie in cuvinte putine.
@Andi E doar o buc[‘ic[ dintr/o fotografie mai mare luat[ de pe flickr de la categoria pozelor care pot si preluate si modificate.
M-am strecurat intr-o caravana de emigranti si m-am instalat si eu pe aici. Dar m-am intergrat in comunitatea locala destul de bine, zic eu.
@Corneliu Ioi, sper ca nu tii pe cap caciula aia.
Pe o lista te aflii… o sa vedem daca e neagra sau nu.
@Marius Si eu astept cu nerabdare. Insa las oamenii sa se familiarizeze cu acest context. Cat despre musca si caciula… eu nu prea am avut legaturi cu oameni dubiosi, asa ca in marea lor majoritate, oamenii care au trecut pe la mine, sunt personaje pozitive.
Deci…esti un mare Modificator. Bun si asa!
sa iti iei masuri sa nu fie innabusita razmerita propusa! noi, cei din exterior, asteptam dezvaluirile
)
PS: ai gasit o melodie perfecta
@Andi Fiecare cu meritul lui.
@Robert Voi incerca sa ma feresc de cursele celor care vor ca faptele sa le ramana ascunse.
Goran Bregovici are cate o melodie potrivita pentru orice.
Pingback: Tweets that mention Idei pertinente într-o lume impertinentă » Post Topic » Crimele din Blogosfereşti – episod pilot -- Topsy.com
S-ar putea să nu iasă bine revoluţia…
Acum să fim lucizi la minte puţin: cum ai vrea tu ca să=i demaschezi pe cei care fac lucuri teribile? Crezi că nu vor riposta împotriva ta?
N-o lua în nume de rău, dar “revoluţia” asta nu cred că va fi altceva decât goană după vânt sau mazăre trântită de perete…
O zi faină
@First L Revolutia asta se vrea a fi in primul rand literatura, cu suspans si neprevazut, dar si cu oameni reali si intamplare… bazate pe realitate.
Pingback: Tu cat caca si pisu faci intr-un an? | The Fuck U Award
cauta adanc… si eu sunt curios
Ok… tu ti-ai facut-o cu mânuţa ta! Voi spune adevărul!
Fierbem așteptând adevărul
Noi și mânuța lui boghi
Însă adevărul va veni abia mai târziu şi în episoade. Nu îmi pot permite să spui lucrurile pe fugă sau la grămadă.
Eu mi-am ascuţit deja satîrul lu’ tata. Mi-am tras şi două faclii. Mi-am mai legat capul cu o bandană a la Karate Kid. Sînt pregătit!
Facem revolutieeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Pe cât sunt de încântat de susţinerea poporului, pe atât de grabnic vreau să fiu în a mă disocia de orice acţiune barbară. Adevărata revoluţie este cea a adevărului, a condeiului.
Am zis satîr? De fapt voiam să scriu creion chimic!
Gestul tău îşi va găsi răsplătirea. La momentul potrivit vei deveni personaj în această serie de dezvăluiri.
O fi de bine?! O fi de rău?!
Pingback: Idei pertinente într-o lume impertinentă » Post Topic » Crimele din Blogosfereşti – episodul 3