Înainte de cel de-al doilea război mondial, lucrurile erau mai simple când venea vorba de comerţ şi alte afaceri. În principiu, cei care se ocupau de aceste lucruri erau evreii. Băcănii, cârciumi, toate le aparţineau. Oamenii, cel puţin în satele din vest, ajunseseră să nu le mai zică pe nume acestor localuri. Le spuneau pur şi simplu “la jidan”. Nu o făceau însă răutăcios sau peiorativ, chiar dacă de multe ori afacerile nu erau dintre cele mai corecte.
Pe urmă a venit persecuţia, războiul, şi totul s-a destrămat. Mulţi dintre evrei au plecat pentru a pune bazele noului stat Israel. Alţii au fost deportaţi, ucişi, li s-au confiscat afacerile, casele, viaţa aşa cum fusese ea până atunci. Nu puţini au fost cei care şi-au îngropat banii şi bijuteriile în pereţii caselor, sperând că într-o zi se vor întoarce şi îşi vor relua viaţa de unde au lăsat-o. Unii oameni, cei care îşi mai amintesc acele vremuri, spun că un blestem cumplit se abate asupra oricui găseşte banii şi bijuteriile evreilor.
—————————————————————————————————————————————————
Blestemul comorii – o poveste inspirată dintr-un caz real
Alex se afla în noapte aceea în vizită la sora lui mai mare. Aceasta locuia în chirie într-o casă veche, din perioada interbelică, ce fusese a unor evrei. Casa era una destul de mare şi frumoasă, chiar şi pentru zilele noastre. Cel mai probabil, primii proprietari fuseseră oameni înstăriţi înainte ca nenorocirea războiului să-i ajungă.
Alex era deja de câteva zile la sora şi cumnatul lui. Cum casa avea nevoie de unele renovări, venise să îi ajute la muncile mai grele. În timp ce lucrau la refacerea unui perete, spre surpinderea tuturor, la o lovitură mai zdravătă de ciocan, într-un colţ al zidului ieşi la iveală o mică firidă ce până atunci fusese acoperită cu un strat gros de tencuială. Înăuntru era o cutie din lemn, veche dar păstrată excelent. În cutie, bijuteriile din aur aşteptau să fie scoase din nou la lumină.
După o seară lungă şi veselă, în care se întinseseră la poveşti, Alex, sora lui şi cumnatul se îndreptară fiecare spre dormitor. Alex stătea în camera oaspeţilor, într-o aripă izolată a casei, însă cu un pat imens şi o linişte profundă. Cu unul dintre lănţişoarele găsite în cutie la gât, se aşeză în pat şi înainte de a apuca să se mai schimbe, se lăsă furat de somn.
Probabil nu trecuse cu mult peste miezul nopţii când Alex, chinuit parcă de un vis ciudat, deschise larg ochii şi îşi mişcă ceafa amorţită. În întunericul dens percepu două umbre, cam de mărimea unui om, care erau chiar mai întunecate decât decorul nocturn al camerei. Păreau doi oameni care îl priveau de la capătul patului miraţi.
- Cine-i bărbatul ăsta la noi în casă? – se auzi o şoaptă.
- Nu ştiu. – veni la scurt timp şi răspunsul. Dar poartă bijuteriile noastre.
În momentul acela, înainte ca Alex să-şi dea seama dacă toate acestea sunt vis sau realitate, o altă umbra urcă în pat, se târî pe pătură şi cu o mişcare fulgerătoare începu să îl strângă de gât. Zbaterea părea zadarnică. Să încerci să îţi desprinzi de la gât o pereche de mâni, pe care nu le poţi apuca şi care totuşi te sugrumă, este o sarcină care te poate face să-ţi pierzi minţile instantaneu. Tot încercând aşadar să se elibereze din strânsoarea invizibilă, Alex prinse lănţişorul de aur şi cu o mişcare involuntară îl aruncă în mijlocul dormitorului.
Se poate ca toate acestea să fi durat câteva secunde, câteva minute sau o noapte întreagă. Alex nu reuşea să-şi dea seama. Cert e că după ce îşi rupse lănţişorul de la gât şi umbrele dispărură, a rămas nemişcat în aceeaşi poziţie, nevenindu-i să creadă ceea ce tocmai experimentase. Lângă pat, bucata de aur ce fusese un vechi şi frumos lănţişor lucea în lumina zorilor care se iveau.
Cred ca politicienii nostri nu se tem de nici un blestem…
Sau au si “blestemele” orgoliul lor! lol
Varianta a doua pare mai plauzibila.
Dar candva, intr-o oarecare zi, blestemele o sa ii ajunga din urma pe toti…
Imi plac foarte mult casele inalte evreiesti, cu fatade scrijelite…sunt foarte multe in zona voastra…
Cat despre comori…nu consider aurul o comoara…daca l/as descoperi…l/as pastra asa ca idee…as cauta mai degraba sa aflu cui i/au apartinut acele obiecte…si m/as mandri cu povestea
@volare Cand e vorba de cateva kilograme, cred ca poate fi considerat o comoara…
E una dintre situatiile in care nu stii cum ai reactiona pana nu te afli in fata faptului implinit.
Si mie iimi plac toate casele vechi. Cele din vest si cele de pe Valea Prahovei.
Morala: Când găseşti cutii cu bijuterii, vinde-le fără să le mai probezi!
Cam asa ma gandeam si eu.
Bine… mai era o morala si o amintire care a genereat povestea asta dar sunt prea ascunse. Prea am tendinte inspre mistificari in ultimul timp.
E o poveste trista, cel putin pentru fiintele acelea ramase blocate in timp.
@Gabi Din perspectiva lor chiar ca e trista…
Cred in blesteme:)
Si eu…
Nu in toate, insa unele se prea poate sa fie adevarate. 
morala daca n-ai muncit pentru a avea o comoara nu te vei bucura de ea, asta e blestemul lucrului castigat fara munca
interesant…mai asteptam povesti de genul acesta
@gala E o morala buna! Mai se primesc si comori cadou, dar in general trebuie muncit pentru a avea asa ceva.
@Mihai Timp si inspiratie sa fie!
(nu stiu de ce iti tot intra comentariile in spam)
morala: daca as trai intr/o casa veche evreiasca cu chirie si as gasi comoara undeva in perete sau podea sau ma rog, pe unde se mai ascund comori (chiar, daca as fi comoara, unde m/as ascunde?
)as vinde aurul si as cumpara casa sa fiu eu propritara…hmm, ce zici, ar fi o investitie buna pe termen lung sau doar o fandoseala?…Cam cu cat se dau, acolo, in zona voastra? Sau e prea devreme ca sa imi fac asa niste griji? Sau prea tarziu, uite iar ma prinde miezul noptii la tine pe blog…noapte buna!
Degeaba ai cumpara-o. Adevaratii proprietari vor fi altii…
Stiu eu niste case prin Bihor… vechi dar bune. Spune numai cati bani ai de investit. 
nb!
Eu sunt bucuros de vizite la orice ora!