Mi-am amintit un banc: “Copilul Bulă. Un vecin îl întreabă: -Bulă ce vrei să te faci când o să fii mare? Bulă răspunde: -Dacă o să cresc nenea o să mă fac doctor, dacă o să cresc tanti o să mă fac profesoară.”
Am rămas cu sechele. Oamenii m-au nenorocit pe vremea când încă mă uitam la ei de jos în sus. De ce oare toată lumea se grăbea să mă întrebe “Ce vrei să te faci când o să fii mare”? Varianta pozitivă (dacă există aşa ceva în contextul dat) e că aveam încă de pe atunci o înfăţişare de om hotărât, fremătând de nerăbdarea de a “se face mare” şi a redescoperi gaura la macaroană. Varianta negativă e că păream un copil fără viitor şi oamenii încercau să scoată ceva bun din mine. Oricare ar fi adevărul, cert e că întrebarea asta mă teroriza de fiecare dată când vreun cunoscut, care a avut norocul să se nască mai repede ca mine, făcea pe deşteptul şi mă punea în încurcătură.
Cred că am mai prins puţin din perioada în care fiecare băiat visa să devină tractorist. Mirajul utilajelor şi a cultivării pământului nu a reuşit însă să mă transforme într-un “Ion” contemporan. Aşa că am renunţat la acest vis măreţ.
A urmat perioada de dinainte de începerea şcolii, când mă visam poet, compuneam poezii şi îmi perfecţionam tehnica cititului, de curând dobândită. Devenisem aproape un poet veritabil. Atât de cuprins de reverie încât într-o bună zi am căzut dintr-un copac. Ce anume căutam acolo este o informaţie destul de vagă.
Următoarele trei săptămâni pe care le-am petrecut în spital, ca urmare a unei peritonite, mi-au schimbat aspiraţiile. Probabil inspirat de levitaţia trăită pentru câteva clipe între copac şi sol, sau poate de înălţimea spitalului în care eram internat, am început să visez la cariera de pilot de avion. Apoi de-a lungul anilor am sperat să fiu scriitor, profesor universitar, fotograf, meteorolog, alpinist, afacerist, seismolog, fotbalist, ziarist, preşedinte, spion şi actor.
Chiar şi acum când vă povestesc toate astea îmi revin în minte feţele zâmbitor-înspăimântătoare care mă priveau în timp ce mă întrebau ce planuri am pentru cariera mea la vârsta de cinci ani.
Aşadar, am crescut nenea. Am condus tractorul, am zburat cu avionul, am scris poezii, am scris în reviste, am făcut fotografii artistice şi după toate astea am început să regret un singur lucru. Aş fi vrut să citesc “M-am hotărât să devin prost” de Martin Page imediat după ce am terminat abecedarul.
*Încă un post republicat. Trăiesc nişte zile tare ciudate, însă promit să mă revanşez!
si cum e cu tractorul ? :-s
andrei s’s last blog post..Gramatica lipsă
Imi amintesc de intrebarea asta stupida. Si mai era una: “Pe cine iubesti mai mult? Pe mama sau pe tata?”
@andrei s E palpitant cu tractorul Depinde insa unde mergi cu el. E putin cam lent dar daca mergi pe dealuri e o adevarata aventura.
@frantzi OOOO da! Si intrebarea aia era stresanta. Macar pe aia au incetat oamenii sa mi-o puna de la o anumita varsta.
eu eram pe brazda
)
andrei s’s last blog post..Snobism,extravaganţă sau prostie?
Plictisitor plictisitor.
Oricum nu imi doresc sa conduc asemenea “bolizi” prea des. 
Pompier, asta voiam sa fiu. Apoi am vrut marinar. Sofer de tir, apoi detectiv.
Intrebarea era stupida daca era pusa de altcineva. Cand eram copil, chiar si eu imi puneam intrebarea asta.
Acum, sunt legat de domeniul IT. Cand eram pici, nici la tv nu am vazut un PC. Aveam de unde sa stiu ca asta voi ajunge?
Condoleante – Ombladon – Daca pozele ar vorbi
definitiv!’s last blog post..Google favicon.
Foarte adevarat ce spui. Am scris si eu un articol pe aceasta tema: http://agenda-mea.blogspot.com/2009/01/intrebari-enervante.html
cby’s last blog post..Întrebări enervante…
@cby Se pare ca nu sunt singurul terorizat de intrebari inutile.
Genial postul tau, plin de substrat si substanta. E prima oara cand trec pe aici, nu stiu regulile casei, asa ca daca nu am voie sa dau link imi cer scuze anticipat. Pentru cei ce inca nu au citit inca martin page: http://www.scribd.com/doc/2940226/Martin-Page-Mam-hotarat-sa-devin-prost
@mariuca Multumesc de aprecieri! E voie cu link-uri utile pe aici. Si daca link-ul e unul genial ca al tau, atunci e foarte bine primit. Ms mult pt link.
-eu voiam sa ma fac postas, cand eram mica (postasul era asociat cu bucuria, pentru ca…aducea pensia bunicai)
-mi-a placut ideea pe care am regasit-o aici si tare as vrea sa inteleaga si tinerii de azi ca a te supune presiunilor celorlalti nu e o optiune de viata. Tinerii de azi cred ca sunt si mai traumatizati, intr-o societate mult mai competitiva.
@Raluca Tare visul tau de postas!
E o optiune si supunerea…doar ca e una nefericita.
“A urmat perioada de dinainte de începerea şcolii, când mă visam poet, compuneam poezii …”
Cand publici poeziile respective?
@Robert Intr-o zi…ma mai gandesc in care.
Pingback: Raţionamentul de luni | Idei pertinente într-o lume impertinentă
La cinci ani aş fi vrut să mă fac indian, căci eram sub puternica impresie a lui Winnetou.
..of, ce bine era sa se implineasca dorinta de cand erm junior…Imi doream sa fiu mare magician/vrajitor si sa fac multe lucruri frumoase si bune…Se poate spune ca o foarte mica parte din dorinta s-a implinit, ca fac cateva magii…
Dupa ce am mai crescut, am vazut la tv-ul bulgaresc o cursa cu masini gen Paris-Dakar..oooo, pilot de masini am vrut sa ma fac..ei viata iti da cate putin din dorinte, pana acum vreo 7 ani, am facut curse pe dealuri cu un papuc..eu masina si dealurile cu rasariturile si apusurile..
Acum ce sa zic, pot afirma ca o farama din dorinte s-au implinit
Sti de ce parintii isi intreaba copiii ce vor sa se faca atunci cand or sa fie mari? Pentru ca sunt si ei la randul lor in cautare de idei
Atunci cand esti mic devii fara sa vrei amuzamentul tuturor. Esti centru de amuzament gratis. Si da, e amuzant sa auzi un tanc de 5 ani ca vrea sa fie astronaut cu toate ca nu stie ce inseamna…sau mai rau, a fost educat sa spuna asta.
@Vania Cum de l-ai descoperit pe Winnetou atat de repede?
@pass Ce fel de magii faci? pot sa apelez si eu la tine?
Eu nu mi-am dorit decat putine lucruri care mi se potriveau…
@Raluca
Mi-ai dat idei. Fac un copil, astept sa invete sa vorbeasca si cu ajutorul lui imi descopar adevarata vocatie. 
@AsaseYa Ce bine ca uitam multe lucruri… Altfel am fi complexati rau de toata distractia pe seama noastra.
Eu de mica am visat sa devin doctorita.. Eram la gradinita si la o serbare am avut de spus o poezie care se numea “Doctorita”. De atunci mi s-a pus pata ca vreau sa ma fac doctorita. Prin clasa intai am fost la teatru petru prima data.. si am vazut “Harap-Alb”. Vroiam sa fiu actrita.. Si tot asa.. Prin clasa a cincea am descoperit biologia. Mi’a placut mult. Si asa am ajuns la liceu.. La profilul chimie-biologie, tot pentru biologie, evident (nu prea am treaba cu chimia, din pacate). Si tot doctorita vreau sa ma fac
) Dar bine, in generala am mai schimbat idei.. si chiar la inceputul liceului.. cand am avut de ales intre stiinte sociale si chimie-biologie.. Vroiam sa fiu avocata, sau chiar jurnalista, si alte asemenea. Acum insa am terminat clasa a10-a si tot doctorita vreau sa ma fac:D Acum vom vedea de care. Sa ajung pana acolo, si vom vedea. 
La mine inca e un vis, o dorinta, care sper sa se implineasca intr-o zi 
Dai un bip cand te hotarasti sa devii genial si revin
@Madutzza Sora mea cea mai mare e medic in Cluj. Si ea isi dorea de mult timp, asa ca e posibil!
Succes! 
@Mack Genialitatea doare!
Multumesc!
Era filmul Winnetou pe ecrane.
Si eu care credeam ca ai fost un cititor precoce…
@mariuca multumesc pentru link
Servus…
Cînd pînă mai ieri, parcă ţi se striga: “hei, băiatu’!”
si cit de aiurea este sa constati ca a ajuns sa ti se spuna “nenea” sau… “alo, domnuuu’” ori… “hei, şefu, n-ai o ţigară?!…”
toate cele bune!
@flavius Salutare!
Cand cineva mi-a zis pentru prima data nenea, am avut o sensatie tare stranie. Nu pot sa zic totusi ca a fost nasol. Doar neobisnuit.
Eu mi-am propus sa ma fac altceva si nu ma asteptam sa ajung ceea ce sunt acum insa avand in vedere ca tara merge tot mai prost m-am gandit sa ma fac tâmplar şi să stau la colţ, să dau la tâmplă. Ai ajuns ce spuneai că vei ajunge când erai mic ?