“Să nu îi daţi mai mult de 100 de grame pe zi!”. Sfatul medicului veterinar îi rămăsese întipărit în memorie. Fusese de dimineaţă cu pisica la veterinar. De câteva zile Cleopatra, pisica ei adorată, se comporta ciudat şi mieunatul îi căpătase un accent răguşit. După o consultaţie amănunţită, medicul îi prescrisese o reţetă de medicamente sub formă de mâncare de pisici. “Între 50 şi 100 de grame pe zi. O supradoză îi poate cauza moartea. S-au semnalat cazuri în care din cauza unei supradoze, pisicile au început să vorbească…” – au fost indicaţiile solemne care au însoţit reţeta.
Ajunsă din nou acasă, aşeză cele două kilograme de medicament pe raftul de sus al dulapului de bucătărie, îi făcu un scurt intructaj pisicii (“să fii cuminte, să nu faci mizerie, ţi-am lăsat mâncare în farfurie, ai tot de îţi trebuie, să nu mânânci din medicametul de pe ultimul raft” etc.) şi plecă la serviciu. În ultimul an, Cleopatra devenise prietena cea mai bună. După despărţirea de logodnicul ei, pisica primită cadou de la acesta a ajuns să fie singura destinatară a iubirii, speranţelor şi frustrărilor ei.
La serviciu, timpul nu se grăbea să treacă mai repede decât de obicei. Printre numeroasele obligaţii zilnice, se bucura că putea măcar să se plângă de starea de sănătate a Cleopatrei. Alice, colega ei de birou, era întotdeauna disponibilă, deşi ea nu se străduise niciodată să fie o prietenă bună sau măcar să o aprecieze pentru bunăvoinţa ei. Luându-şi angajamentul de a recupera într-o altă zi, plecă mai devreme de la serviciu pentru a-şi îngriji prietena bolnavă.
Din clipa în care cheia se învârti în broască, simţi că înăuntru se întâmplase ceva grav. Păşind pe hol, începu să o strige pe Cleopatra în timp ce aşeza paltonul în cuier. De obicei pisica se cuibărea la picioarele ei înainte de face doi paşi în casă. De data asta însă Cleopatra lipsea. Bolnavă fiind, probabil nu mai era atât de jucăuşă. Totuşi bănuiala stăpânei trecea dincolo de această explicaţie simplistă.
- Cleopatra! Unde eşti mamă? – începu să o cheme puţin speriată. În sufragerie nu, în dormitor nu, în baie nu. Ambalajul gol al medicamentului din bucătărie o făcu să izbucnească într-un hohot de plâns. Cleopatra mâncase tot medicamentul, iar mâncarea stătea neatinsă în colţ.
Convinsă că pisica ei murise şi o lăsase din nou singură în propriul univers, se plimba prin casă plângând şi chemându-şi fără sens prietena.
- Cleopatra, ce ai făcut? De ce a trebuit să mânânci tocmai ce nu trebuia? Acum ai murit şi m-ai lăsat singură… Dar unde eşti Cleopatra? De ce a trebuit să te şi ascunzi? – mergea din bucătărie în dormitor şi din sufragerie în baie îngânând vorbe fără sens şi căutând cadavrul pisicii când o voce se auzi de după canapeaua din sufragerie:
- Sunt goală! – şi încet şi timid Cleopatra scoase capul.
Cum de nu murise? În exterior era tot ea, însă cu siguranţă nu mai era pisica Cleopatra, prietena cea mai bună a stăpânei. Era un alt gen de moarte.
Nataşa a învăţat să vorbească fără medicament.
Jardel al meu era sa ia foc saracu’, a intrat in soba, s/a strecurat pe langa lemnele aranjate numai bine pentru foc…cineva din casa chiar a dat foc si…dupa un miorlait jalnic au inceput operatiile de salvare…a scapat doar cu mustatile arse…nici macar cu traume prea adanci…adora soba
Imi place sa cred ca povestirea asta are un inteles ascuns si ca face referire la o persoana unica, un geniu, o valoare care a trecut recent in nefiinta dar care va trai vesnic in sufletul meu si al multor alte persoane care l-au respectat si adorat.
A muscat din marul pacatului si si-a descoperit goliciunea….of, pisicile astea…
Cam asa e si cu noi, cate odata e bine sa nu ai habar…
pe fosta mea pisica conjugala pe care o chema tot Cleopatra eu n-as fi vrut sa o fac sa vorbeasca. As fi avut probabil o grija in plus cu ce ar putea sa zica…
Bine ca in urma divortului a ramas in custodia fostei neveste
@Vania Natasa este totusi mult mai inteligenta….
@volare Ai un pisoi pe care il cheama Jardel?
Bine ca a scapat atat de ieftin. Daca lua foc mai serios riscai sa se aprinda toata casa. 
@frantzi Farmecul povestirilor in genere si a basmelor in special e acela ca au pot sa cuprinda mai multe intelesuri si invataturi, in functie de cititor.
@pass E bine sa ai rabdare.
“Habarul” vine el la vremea lui. Daca e fortat face “buba”. 
@GentleArsonist Da, pisicile vorbarete sunt o pacoste in general. Poate Natasa e diferita…
Imi pare rau pentru casnicia ta…
ce profund!
@Mira Presupun ca e un compliment si iti multumesc!
ete de asta nu-mi iau eu pisica, umbla goala prin casa
Da, pisicile au o indecenţă specifică…
Cred ca pisica era un pic stresata. Eu in locul medicului, ii prescriam niste valeriana pisicii, sasi mai ieie gindurile de la probleme.
Unele lucruri nu se pot rezolva “the old fashioned way”.
M-ai terminat: În exterior era tot ea, însă cu siguranţă nu mai era pisica Cleopatra, prietena cea mai bună a stăpânei. Era un alt gen de moarte.
Uau!!! Am ramas cu gura cascata si confuz la maxim… Aaaa… Adinc, da, dar spune-ne si noua morala.
@cby Pai e ca si in cazul primului pacat. Desi Dumnezeu le-a promis ca o sa moara, ei am manacat si nu au murit fizic. A fost un alt fel de moarte.
Asa e si cu pisica. Nu mai era ea, o pisica normala. Intr-un fel, prietena cea mai buna a tipei din povestire, murise.