În satele din Bihor, oamenii obişnuiau încă dinainte de al doilea război mondial să-şi construiască case mari cu pivniţe încăpătoare. Orice bihorean respectabil ţinea la imaginea lui printre vecini şi nu concepea ca proviziile din pivniţă să se epuizeze înainte de vreme. Era de ajuns să trăieşti câţiva ani pe valea Crişului Repede pentru a te convinge că la capitolul hărnicie, ca şi la capitolul mândrie de altfel, bihorenii erau fruntaşi. Felul acesta de a fi putea deveni şi tare nesuferit bineînţeles, iar Matei o ştia foarte bine din proprie experienţă.
Trecând în drum spre grădină pe lângă scările de intrare în pivniţă, Matei se opri o clipă privind uşa din lemn sculptat, veche de peste o jumătate de veac. În iunie pivniţele sunt aproape goale. Nu avea nici cartofi de adus în coş pentru cină, nici mere, nici sfeclă pentru animale. Se gândi totuşi să intre în întunericul de sub casă mai mult de dragul mirosului dulceag de mucegai, încărcat cu amintiri.
Totul părea neschimbat în vechea pivniţă. Păianjenii, gândacii, probabil şi şoarecii de sub hambar erau urmaşii şoriceilor pe care îi vâna toată ziua cu lopata în mână. Aştezându-se pe o ladă prăfuită din care cartofii se terminaseră, privi spre uşa întredeschisă prin care se strecura timid o rază de soare. Un copil, cam la 8-9 ani, stătea pe scări ţinând în mână arcul lui improvizat şi privea cadavrul unui şobolan.
- Ce faci acolo? Hai să faci curat în cameră! – se auzi o voce de fetiţă poate ceva mai mare decât băieţelul.
- Hai mai repede! – se auzi şi o a doua voce subţire de copilandră.
Un zâmbet ştrengăresc apăru pe faţa băieţelului când cele două fete se apropiau de locul în care se juca. Prinzând şobolanul mort de coadă, porni alergând spre ele. Matei stătea pe lada de lemn şi râdea de copilul care alerga cu şobolanul în mână după surorile lui îngrozite. După un timp, jocul încetă şi şobolanul fu aruncat din nou pe scările pivniţei. Tatăl celor trei apăru din grădină, iar băieţelul îşi făcu de lucru pe lângă el, mai mult pentru a se asigura că nu urma să fie pârât.
- Ia uite că l-au mutat ceilalţi şobolani! – zise bărbatul privind curios spre cadavrul sobolanului aruncat pe scări.
- Da… – răspunse vag copilul cu un zâmbet inocent pe faţă.
- Da, ceilalţi şobolani! – zise şi sora lui mai mare privindu-l ameninţător.
Apoi, ca prin minune, cu toţii dispărură undeva în raza de soare în care strălucea praful pivniţei. Ridicându-se de pe lada de cartofi şi îndreptându-se spre uşă, Matei zâmbi la gândul amintirii atât de vii rămase din perioada aceea.
“În pivniţă şi amintirile se conservă mai bine” – îşi zise păşind pe scări. Nu înainte însă de a se lovi uşor de grinda de la intrare. Întotdeauna uita să se ferească.
amintirile, bata-le vina…
sa rapui un sobolan cu arcul e ceva…
)
@codru_verde
@pass Da…la mine se leaga foarte tare de mirosuri.
@Robert Acuma sa nu fiu inteles gresit. Sobolanul era deja mort.
nimic nu se compară cu amintirile din copilărie, nostalgia amintirilor ne ia pe fiecare aşa din când în când
@RuBen Mai ales cand ne intoarcem pe acasa in cate un concediu…
Probabil grinda făcea ca amintirile să se fixeze…
@Vania Grinda e elementul cheie!
Salutare,
Frumoase amintiri…
E greu să nu le laşi să te împresoare în scurtele momente de întoarceri la iarba verde de acasă…
aş avea şi eu o grămadă de teme…ciorba de perişoare, la măcriş, nea gavril, căruţa lui fănică…uneori mă apuc de scris sms-uri cu astfel de momente bunei mele prietene pe care o am încă de la grădiniţă…aşa ca să mai râdem…
@volare Salutare!
Si amintirile mele ar putea fi o sursa inepuizabila de sms-uri si mai ales povestiri ca si cea de sus.
da, numai ca modalitatea asta de a obtine catharsisul costa…daca tot esti pus pe evocat amintiri din copilarie in ultima vreme…mai bine ne dezlantuim commenturile pe blog…pot sa o invit si pe prietena mea???
just kidding!
@volare Poti sa inviti pe oricine.
Doar ca eu sunt in cluj acum si nu sunt prea prezent pe blog. Sa nu faceti ravagii. 
ei, mai multe ravagii decat am facut in copilarie n/avem cum sa facem…esti in cluj? tocmai am vorbit pe mess cu o prietena de acolo…pot sa o chem si pe ea?
just kidding…daca imi chem tot preitenatul nostalgic spargi zalistu’…
@volare Iti dai seama ca mie imi convine.
“iarba verde de acasa” se transforma in “pivnita cu amintiri de acasa”
mi-a placut periplu printre amintiri cu iz bihorean
@gala In loc de “iarba verde de acasa” as putea sa pun o multime de lucruri. Plaiurile bihorene miros pentru mine a amintiri.