Căsătorie în stil mafiot

mafia

În faţa unui martor neutru, cu titlu de primar, clanurile aşteptau semnarea actelor. Mihai Senior îşi păstra aparentul calm, doar privirea trădându-i starea de alertă. Florin ţinu să filmeze momentul ca o măsură de precauţie. Mihai Junior, cu privirea lui tăioasă, cerceta fiecare mişcare, iar Ilie, calm ca de obicei, stătea cu o mână pe pistolul de la brâu. Mihaela supraveghea semnarea actelor, însă nimeni nu reuşea să îşi dea seama la ce se gândeşte. Paula, pentru că avea o înfăţişare inocentă şi nimeni nu ar fi bănuit-o de ceva rău, avea în grijă bomba cu declanşare de la buton.

Dar cum s-a ajuns aici?

La început erau opt. Fiecare cu viaţa lui, cu ocupaţia lui. Erau diferiţi şi cu personalităţi de multe ori contrastante, însă aveau în comun cel puţin un lucru: cu toţii făceau parte din CLAN. Nimeni nu ştia exact ce anume făcea Clanul şi cum de erau atât de prosperi şi uniţi. Liderul clanului, Mihai Senior, un om dur şi bun de gură, conducea Clanul cu o mână de fier, dar dincolo de carapacea dură era un om darnic şi cu suflet bun. Mâna dreaptă a liderului era Eva1. Se completau reciproc şi asigurau o conducere eficientă a tuturor activităţilor Clanului. Datorită lor afacerile mergeau bine şi toţi cei opt membri urmăreau scopuri comune, inaccesibile persoanelor din exterior.

Odată cu trecerea timpului, aspiraţiile Clanului au crescut. Ca de obicei, deschizătore de drumuri a fost Eva2, trimisă la Cluj pentru a pune bazele unei noi filiale underground. Au urmat Mihaela şi Florin, fiecare cu un rol bine determinat, dincolo de aparenţele banale. Alături de cei doi lideri, au rămas doar Ilie, Mihai Junior şi Paula. Vremurile se schimbau dar Clanul rămânea unit şi puternic în faţa rivalilor şi a sistemului.

Primul semn de slăbiciune a căzut ca un fulger peste liniştea Clanului. Dacă aşa ceva era posibil, era clar că numai Florin era vinovat. Propunerea lui de acaparare a unui nou membru era nu numai şocantă, dar şi riscantă. Afacerile erau puse în pericol, iar singura soluţie acceptabilă părea a fi eliminarea lui Florin. Ar mai fi fost soluţia acceptării noului membru, însă riscul părea mult prea mare. Şi oricum, acceptarea în Clan se putea face doar în urma unor teste imposibil de trecut. Cum soarta îşi spune insă cuvântul chiar şi în cazul clanurilor mafiote, Cristina, noul membru, a trecut testele şi Clanul a ajuns la 9 membri.

Când lucrurile păreau a reintra pe făgaşul normal, a venit o lovitură şi mai năpraznică. Dacă acceptarea unui nou membru în Clan fusese o încercare greu de trecut pentru toată lumea, acum se punea problema ca unul dintre vechii membrii să părăsească liniştea Clanului. O regulă nescrisă a Clanurilor spune că o asemenea năzdrăvănie e posibilă doar dacă plecarea se face cu picioarele înainte. Dar cum această variantă a fost exclusă din start, liderii începură să se gândească la o altă soluţie.

Aşa s-a ajuns în această situaţie de neimaginat în alte vremuri. Cu un plan bine stabilit şi reguli stricte, s-a pus la cale uniunea dintre Clan şi rivalii lor care o acaparaseră pe Eva2 prin intermediul lui Cristi. După analize medicale, tratative tensionate cu mâna pe arme şi vizite reciproce, s-a ajuns la momentul semnării actului care urma să lege pentru eternitate cele două clanuri.

Aşadar iată-i faţă în faţă!

În momentul în care primarul rosti “de bună voie şi nesilit de nimeni…”, încordarea atinse punctul culminant. Sunetul piedicilor de la pistoale trase, respiraţii tăiate, priviri speriate şi… “DA”… Ce a urmat e de povestit nepoţilor. Aplauze, zâmbete, petrecere şi multă bucurie, cu ocazia întemeierii familiei Micşa Cristian şi Eva.

__________________________________________________________________________________

Trebuie să menţionez că lucrurile povestite aici sunt supuse pentru prima dată perplexităţii publice. Orice divulgare a secretelor CLANULUI va duce la eliminarea persoanelor care se fac vinovaţi de scurgere de informaţii. Ce se vorbeşte în CLANUL Puşcaş rămâne în CLAN!

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

22 Responses to Căsătorie în stil mafiot

  1. zamolxis says:

    “testele de intrare in clan” se cheama si hazing rituals :)

    zamolxis’s last blog post..Clinton si Bush in Toronto

  2. pass says:

    Nu mi-am putut inchipui ca o nunta poate fi descrisa si asa :) ), imi place cum ai scris :)
    Sa le fie de bine si la cat mai multi ani fericiti.

    pass’s last blog post..De pe la munci

  3. verne says:

    cosa nostra nu de dezminte ….

  4. @zamolxis Nu am vrut sa fiu chiar mistic. 8-O Daca tot am divulgat informatii din interior macar sa intelega lumea ceva. Dar se stie de harzi…nush cum ai zis tu acolo. :lol:

    @pass Multumesc de urari. Cateodata adevarul trebuie rostit pe fata. :-P

    @verne Nu rosti astfel de nume aici… Big Brother is watching us…. 8-O

  5. Andi says:

    Tzucutz Clanu’, pușca și cureaua lată!! :lol:
    Superfain

    NB

    Andi’s last blog post..Poveste spusă cu vocea lui Al Pacino vorbind românește cu accent moldovenesc

  6. Andi says:

    Te-au ciuruit??? :D

    Andi’s last blog post..Prima mișcare inteligentă

  7. @Andi M-au cam ciuruit. :-P
    Acum stau si zac in pat cu febra… :-(
    Dar revin eu! :-D

  8. Andi says:

    Sorry, nu stiam că ești bolnav…credeam că ai întâlnire cu Clanul și de asta chiulești de pe blog :)

    Andi’s last blog post..Prima mișcare inteligentă

  9. Andi says:

    …și, binențeles, însănătoșire urgentă :)

    Andi’s last blog post..Prima mișcare inteligentă

  10. Andi says:

    …și dacă mă ajuți să-mi instalez și eu commentluv îți scriu o baladă-review :D

    Andi’s last blog post..Prima mișcare inteligentă

  11. @Andi De la intalnirea cu lanul mi se trage de fapt. :-D
    Pacat de commentluv… tare eram curios sa vad balada-review. :-P

  12. Andi says:

    Ultimul offtopic pe ziua de azi: am rezolvat problema mea cu Blogrollul!!!! :D
    (yeaaaah)

    Andi’s last blog post..Prima mișcare inteligentă

  13. Andi says:

    (în stilul meu, desigur ;) )
    pa

    Andi’s last blog post..Prima mișcare inteligentă

  14. @Andi Hmmm… ce o fi insemnand “in stilul tau”? :-D Trebuie sa intru in panica? :-P

  15. volare says:

    uite asa cu blogroll/ul in stilul lui andi am revenit pe blogul tau…si/am nimerit la nunta!
    Casa de piatra…filozofala!

  16. @volare Bine ai revenit! :-D Tare asta cu piatra filozofala! :lol:
    Iti recomand google reader pentru a nu mai pierde vremea din blogroll in in blogroll. Sau abonarea prin email. :-)

  17. volare says:

    pai eu numai cu pietre de astea lucrez :lol:

    te gasesc eu, nici o grija! tu numai scrie …Salutari Clanului…trebuie sa fie simpatic!

  18. @volare Eu scriu, nu ma las. :-D
    Da, unul mai simpatic ca altul astia din Clan. :-P

  19. Mister D says:

    As fi vrut sa te sun sa te intreb daca te-a mai lasat raceala si daca ajungi maine la lucru. Dupa ce am citit ce ai scris vreau sa spun ca nu este nici cea mai mica problema daca nu ajungi maine la lucru… Poate ar fi bine sa mai stai macar o saptamana acasa.
    Pot chiar sa-ti aduc eu salarul la sfarsit de luna… Daca nu te deranjeaza, bineinteles.
    Eu te las sa te odihnesti si te rog sa transmiti salutari tuturor membrilor.
    Cu drag “Colegul” tau Mister D… E depasita chestia cu sef si subaltern!
    :) :) :)

  20. @Mister D CLANUL stie sa-si rasplateasca prietenii. Gestul tau este apreciat! Stii cum se spune: “Traiesti pentru ca te-a lasat CLANUL in viata!”. :lol:

  21. Mister D says:

    Sarumana conasu si La Multi Ani! :)

  22. Calivita says:

    MAi traiesti dupa cele scrise? Nu a trimis clanul asasiniii din japonia si afganistan?
    Asta este o descriere stilizata a unei nunti?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>