Când eram mic se întâmpla din când în când (cam în fiecare iarnă) să răcesc zdravăn. Răcelile şi gripele mele erau bineînţeles mai speciale. Doar erau ale mele. Febra îndelungată îmi provoca halucinaţii nocturne iar digestia o lua în sens invers şi refuza să folosească într-o manieră firească mâncarea. Nefiind în stare să diger nici pastilele de paracetamol, aspirină, ampicilină şi alte asemenea delicatese, mama hotăra când era timpul să trec la injecţii.
Nu ştiu voi cum sunteţi, dar mie tare mi-e frică de injecţii şi ace. Rămas probabil cu sechele din perioada peritonitei, la vederea unei seringi muşchii mi se contractau şi rămâneu contractaţi involuntar. Mama îmi făcea injecţiile! Întregul proces dura aproximativ o oră. Pentru început, se aşeza lângă mine pe pat cu seringa, acul şi serul pregătite. Apoi începeau negocierile. “Încă un pic, numa un pic!”, era replica mea prin care reuşeam să amân tortura. Într-un târziu, acul intra încet şi sigur (pentru a nu se rupe) într-una dintre fesele mele încordare la maxim. Niciodată nu reuşeam să mă relaxez astfel încât să fac procesul mai puţin dureros.
Acum probabil vă întrebaţi ce e cu povestea asta aparent lipsită de noimă. Să vă explic!
Se naşte o problemă inedită pentru scriitorul care zace în adâncul fiinţei mele şi care se manifestă sporadic sub formă de blogger. Auzisem undeva o vorbă nebunatică pe care prea curând am ajuns să o iau de bună. Sunt sigur că e un citat celebru pe care ignorantul din mine (sunt şi ignorant, în funcţie de obiectul faţă de care mă raportez), spre perplexitatea multora nu îl ştia. Îmi permit să parafrazez: “Atunci când oamenii mă vor lăuda, voi începe să-mi fac griji”.
Oricât de mult mi-ar plăcea să dezbatem adâncimea şi semnificaţiile ascunse ale raţionamentului de mai sus, mă văd nevoit să mă rezum la un singur aspect. În ultimul timp am avut parte de recunoştere în activitatea de blogger într-o cantitate înbucurătoare spre dubioasă. Unii mă trec în blogroll fără să-i cunosc, alţii scriu despre mine folosind cuvinte frumoase (exemplu 1, exemplu 2).
Da, le mulţumesc şi mă simt bine. Însă dincolo de satisfacţia rezultată din aceste recunoşteri, se naşte o altă problemă. Un efect secundar al laudelor amestecate cu lectura unor articole despre “cum ar trebui să fie un blog”, este simţul obligaţiei. Uitând pentru un timp că am ajuns unde am ajuns scriind şi postând lucruri izvorâte din preaplinul materiei mele cenuşii, încep să mă gândesc plin de nesiguranţă ce anume ar vrea cititorii mei să citească şi ce anume m-ar ajuta să câştig cititori noi.
Azi mi-am dat seama prea târziu de prăpastia la marginea căreia mă balansam. S-a făcut ora două noaptea iar eu scriu un post pe blog. L-aş fi scris mai devreme dacă nu îmi storceam inspiraţia în căutare de lucruri geniale care să nu dezamăgească cititorul. E adevărat şi faptul că de la o vreme un blog devine un bun popular şi trece în proprietatea morală a tuturor cititorilor fideli, însă nu despre asta discutăm aici. Până acolo mai trebuie să muncesc şi să fiu remarcat pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce ar vrea alţii să fiu sau să scriu.
Mi-am amintit apoi de povestea asta cu inecţiile. Ora târzie din noapte s-ar putea să determine în mintea mea o conexine mai strânsă între cele două subiecte decât lasă să se înţeleagă scriitura în sine. Dacă am învăţat ceva aplicabil din ambele situaţii, atunci acel ceva poate fi cuprins într-o singură expresie: RELAXEAZĂ-TE!
Am trecut si eu prin asta, si m-am relaxat:) Cred ca in prima faza contactul cu cititorii, revelatia ca esti citit, comentat, evaluat, apreciat sau criticat, supus sabloanelor si incadrat in “comunitatea premium” cum imi place sa numesc blogosfera te deruteaza un pic.
Da, si eu am scris postari de suflet pe care nu le citea (aproape) nimeni. Mai apoi, am intrat in editorul de text intrebandu-ma ce ar vrea sa vada cititorii mei a doua zi dimineata pe blog.
E bine sa tii cont de ei, incontestabil. Dar pentru ei umblu la forma, pe ici pe colo. Continutul – m-am hotarat – ramane al meu…
raluxa’s last blog post..Nu v-am zis? De ziua mea am primit lumină!
Btw, trebuie sa mai pun comentariul cu “this goes on blogoree”?:)
raluxa’s last blog post..Nu v-am zis? De ziua mea am primit lumină!
felicitari, florin!
foarte bun articolul! pentru cei care-si permit relaxarea. mai exista si categoria care nu doreste relaxarea, ci alte beneficii
brightie’s last blog post..Maitreyi iubea un copac, iar Albă ca… Zăpada?!
as vrea mai multe lamuriri despre fraza asta, te rog: “Unii mă trec în blogroll fără să-i cunosc”.
ce vrei sa spui de fapt?
brightie’s last blog post..Maitreyi iubea un copac, iar Albă ca… Zăpada?!
Uite un feedback de la mine.
cu partea dorsala.
Eu cand ma gandesc la blogul tau ma gandesc la cineva care scrie foarte mult despre blogosfera. Nu stiu daca asa e dar de cate ori am apasat pe un link de-al tau de pe blogoree am cam dat de genul acesta de articole. Nu zic ca nu sunt scrise ok, dar parca prea mult despre acest subiect.Stiu ca aduce trafic…
Si apropo de Hmm care l-am pus la balada si votul negativ ce ti l-am dat la articolul ala ca ma intrebai ce e cu Hm-ul meu… Pai articolul ala mi s-aparut fix ce zicea Eugen pe acolo
Sper sa nu te superi, in rest toate bune
varza’s last blog post..DARUL romanesc
@Raluxa “Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.” Vorba asta a lui Noica ma caracterizeaza de multe ori desi nu as vrea.
Dar multumesc pentru apreciere!
Faza e ca atunci cand ajung seara tarziu acasa, nu am timp sa trec prin tot “ritualul” de creare a unui articol si intru intr-o graba care ma lasa faza idei.
Btw… sa stii ca articolele tale cu o tenta mai personala sunt citite.
Nu am adaugat post-ul asta pe blogoree poate si pentru ca era tarziu si nu puteam sa judec calitatea scrierii.
@brigthie Multumesc pentru compliment! Acuma fiecare urmareste ce crede ca poate ajunge din urma.
Unii nu sunt tocmai realisti dar e problema lor.
Cat despre fraza aia, era si un fel de multumire fata de persoanele care ma trec in blogroll fara sa ii stiu. Ma simt apreciat atunci cand ma vad intr-un blogroll pe un blog pe care intru poate prima data. Deci fraza aia era de bine.
@varza Sa stii ca te inseli in privinta temelor abordate de mine. Daca te uiti un pic in arhiva blogului meu, vei vedea ca nu abordez tema blogosferei decat rara. De fapt nici nu prea scriu de blogosfera decat cu referire la viata mea de blogger. Nu am eu nicio treaba cu blogosfera si nu am nici competenta necesara sa judec ceva din blogosfera decat poate din punct de vedere moral.
O zi buna si multumesc pentru vizita!
Poemul respectiv a fost republicat. Pe vremea cand l-am postat prima data nu cunosteam prea multi bloggeri si i-am pus in poem pe cei pe care ii stiam. Am considerat ca suna ma interesant sa fie nume cat de cat cunoscute. Nu am vrut sa ma bag in seama cu nimeni. Daca as fi vrut asta probabil ca le-as fi trimis un ping celor mentionati dar nu am facut-o.
Asa cum nu jignesc si nu injur pe nimeni, asa nici nu incerc sa fac pe placul cuiva, sa periez sau ma dau bine pe langa cineva. Daca vei petrece suficient de mult timp pe langa mine incercand sa ma cunosti, iti vei da seama ca spun adevarul. Daca nu, atunci va trebui sa ma crezi pe cuvant.
O alta chestie pe care tu si Eugen se pare ca nu ati inteles-o este accea ca inainte de a lansa niste acuzatii jignitoare la adresa cuiva, trebuie sa intrebi, sa te asiguri ca perceptia ta e corecta. De aici se trage nemultumirea mea. Pana la urma accept si criticile si apreciez ca ti-ai facut timp sa mi le spui, dar conteaza si prezumtia de nevinovatie.
Eu incerc sa nu ma supar si nu am resentimente. Sper sa faca si altii la fel.
Cred ca toata treaba e sa stii sa iti intretii vizitatorii. Adica, mereu sqa ai pentru ei o maslina in plus, pentru ca oamenii daca nu primesc un pic in plus afta de ieri, se plictisesc repede. Logic aca acum vei intreba: PAI SI DACA LA UN MOMENT DAT SUNT PREA MULTE MASLINELE PE CARE LE VOR EI, CE MA FAC?
Schimbi meniul. Stiu ca nu e usor, insa asa stau lucrurile in scriitura blogeristica sau cel putin asa am inteles-o eu!
artistu’s last blog post..TE IUBESC si TE URASC, impreuna cu EI!
@artistu Am remarcat si eu necesitatea continua de a da mai mult ca ieri. Nu stiu daca pot sa dau “in plus” dar incerc sa dezbat teme diverse intr-o maniera proprie. Un oarecare progres cred ca exista. Nu pot insa sa promit decat ca voi fi eu insumi si un pic in plus.
Ce sa-i faci… daca ne-am apucat de blogging trebuie sa respectam regulile jocului.
La concluzia asta cu relaxatul am ajuns si eu dupa saptamana aia de “post”. Dar tot e frustrant cand nu ai timp sa scrii un post serios pe zi si cand vezi ce greu e sa satisfacti asteptarile cititorilor, pentru ca nu vrei sa-i pierzi.
Catalin’s last blog post..Trecand prin viata fara un simt al penibilului
aham, am crezut ca ti se pare ciudat ca citez “Unii mă trec în blogroll fără să-i cunosc”.
adica, sa fim seriosi, prin blogging putem sa ne cunoastem partial si relativ. comunicarea pe net nu poate avea vreodata eficienta comunicarii nemijlocite.
m-ai linistit (ma simteam vizata de afirmatia ta si o interpretasem gresit).
brightie’s last blog post..Maitreyi iubea un copac, iar Albă ca… Zăpada?!
Daca tot ai deschis subiectul laudelor, mi-am amintit ca am tot vrut sa te felicit pt bannerul tau. Imi place mult ideea, e foarte sugestiv si original bannerul. Doar ca ar trebui inversata cardiograma daca vrei sa ilustreze viata.
@Catalin Trebuie sa ne gasim o sursa de venit care sa ne permita sa bloguim toata ziua.
Nu stiu atii cum scriu, dar mie imi trebuie mai bine de o ora sa scriu un post.
@brightie Nu mi se pare ciudat deloc. E doar ceva nou.
Ar fi culmea sa zic lucrurile rele despre oamenii care ma apreciaza.
@frantzi Multumesc pentru felicitare! Ma gandeam si eu ca poate ar trebui inversanata dar pe urma am zis ca e mai bine asa. Sugereaza ca bunul simt inca traieste desi pare ca a murit.
Nu stiu unde ai vazut tu afirmatii jignitoare din partea mea.
Cat despre temele tale, ti-am zis de la inceput ca s-ar putea sa ma insel si ca asta e senzatia ce mi-ai lasat-o pana in momentul de fata.
E posibil sa mi-o schimb.
Mai relaxeaza-te si tu
varza’s last blog post..DARUL romanesc
@varza Nu ziceam neaparat ca ai facut afirmatii jignitoare. Doar o trimitere la o afirmatie jignitoare.
Sunt relaxat… foarte relaxat.. goosfraba… 
Deci cum spuneam… eu nu am nimic cu nimeni… va iubesc pe toti!
@Florin P: la metodele pe care le-ai descris intr-un post anterior, te si cred ca ai nevoie de o ora casa scrii un post. Nu zic asta in scopul de a te jigni, ci mai degraba in scopul de a te aprecia pentru munca ta.
Apoi cei care intr-adevar se ocupa de blogging au venit din acest lucru si gata
De aceea nu prea le trebe prea multi bani in plus.
PS: mers foarte mult de pingback
TyB’s last blog post..Unusual day
BTW! please fa ceva pentru mine… instaleaza wordpress ajax edit comments. Multumesc!!
TyB’s last blog post..Unusual day
@TyB Eu nu pot deocamdata sa fac doar blogging. De fapt nici nu cred ca as putea sa fac doar asta.
Am avut pluginul ala instalat si din nush ce motiv l-am dat jos. O sa il instalez din nou. Sper sa nu faca figuri.
Injectiile sunt groaznice! Este normal sa iti fie frica de ele.
Eu am facut si injectii in vena de la lipsa de calciu si sunt foarte dureroase!
Ai facut multe injectii?
@anonim La 6 ani, cand am stat 3 saptamani in spital din cauza peritonitei, facem doua injectii de pe zi. In ultimele zile deja nu mai puteam.
De atunci am ramas cu fobia si de fiecare data cand am mai facut injectii am suferit.
Ultima data cand mi-a fost facuta o injectie pentru raceala, am lesinat. La analizele obligatorii, cand mi s-a luat sange, iar am lesinat.
Stiu ca e cam rusinos, dar nu am ce sa fac.