The sweet smell of life

Fiecare anotimp are parcă mirosurile lui specifice. Fiecare perioadă din viaţa mea miroase diferit. Într-un fel mirosea la doi ani când mă ascundeam după piciorul tatălui meu fiindcă îmi era frică să mă las fotografiat, în alt fel mirosea la 17 ani când mă chinuiau emoţiile la o olimpiadă naţională undeva prin Focşani şi citeam Cioran în camera mea de 3X3 metri. Mirosea într-un fel anume în clasa a X-a când prima mea “febleţe” îmi declara că jocul relaţia noastră nu o să meargă şi miroase diferit acum când mă întorc seara acasă la soţia mea fericit că e acolo şi că mă aşteaptă.

Mi se întâmplă des să merg pe stradă şi să prind din zbor un parfum care îmi aduce aminte de câte o persoană cândva importantă pentru mine. De parcă ar exista un sertar plin cu amintiri care se mai deschide rar şi doar cu ajutorul unei adieri olfactive.

Am călătorit sute de ore cu trenul dar încă îmi aduc aminte de mirosul primei mele escapade feroviare. Mirosul de pajişti încendiate (nu daţi foc pajişilor, e ilegal) îmi aminteşte de curăţenia de toamnă a grădinii pe care o făceam acasă. Am chiar şi un miros anume care îmi aduce aminte de prima mea călătorie în afara ţării.

Lista rămâne veşnic deschisă.

Aşa sunt eu şi îmi place asta la mine. Amintirile dispar, oamenii se uită, dar mirosul…. el rămâne acolo amintindu-mi de vremuri în care visam la ceea ce o să fiu acum.

*Acest post a fost publicat pe blog în data de 29.10.2009. L-am readus în atenţia voastră din motive sentimentale.