Terrix era un extraterestru între extratereştrii. Fiul lui Megamix şi al Maxiei, el era unul dintre cei 77 de miliarde de locuitori ai planetei Solarix. Tatăl său era preşedintele regiunii în care îşi duceau viaţa de zi cu zi. Cei 48 de fraţi şi surori ai lui Terrix, trăiau într-o capsulă zgârâie-nori construită de bunicul lor pentru adăpostirea urmaşilor săi timp de şapte generaţii. Cu toţii erau cetăţeni respectabili ai planetei. Solarixeni între solarixeni.
Terrix însă era diferit. Îşi dăduse seama de lucrul acesta de când era copil. În primul rând, el nu era frumos la fel ca restul solarixenilor. Nu avea pielea verde, uşor transparentă şi nici ochii mari deasupra unui nas minuscul. Mâinile lui nu aveau degetele lungi cu şase articulaţii capabile să se mişte graţios, nici urechile lui nu aveau o formă suavă de trompetă. În schimb pielea lui era de un roz şters, iar ochii lui mici erau ascunşi în orbite.
În ciuda tuturor diferenţelor dintre el şi restul populaţiei, nu avusese niciodată de suferit de pe urma acestora. Nimeni nu râdea de el din pricina înfăţişării lui bizare. Totuşi remarcase că până şi părinţii lui îşi găseau o ocupaţie urgentă atunci când, împins de o curiozitate la fel de rar întâlnită pe Solarix, îi întreba care este motivul aspectului său caraghios.
Planeta Solarix avea patru luxteni. Un luxten era echivalentul soarelui de la noi. Un an solarixian avea de fiecare dată o lungine diferită, şi pentru a calcula durata lui trebuiau efectuate măsurători complexe pornind de la mişcarea celor patru luxteni. Doar câţiva locuitori ai planetei erau capabili să determine durata unui an. Ei se numeau luxtinienii.
Când Terrix a împlinit 70 de ani solarixieni, vârsta legală a majoratului, tatăl său l-a dus să vadă un laborator de cercetare a luxtinienilor. Avea să fie experienţa care i-a schimbat total cursul vieţii. O experienţă în timpul căreia a aflat adevărul.
Odată ajunşi în laborator, tatăl său a început să-i istorisească cum în urmă cu 70 de ani, locuitorii planetei Solarix au efectuat prima lor vizită pe o altă planetă locuită. Fusese o expediţie reuşită. Exploratorii aduseseră cu ei la întoarcere mai multe imagini, bucăţi de roci şi plante. Planeta se numea Terra, iar Megamix, tatăl lui Terrix, fusese unul dintre exploratorii luxtinieni trimişi de pe Solarix. El adusese un copil pe de Terra. Îl găsise singur pe un câmp. Şefii i-au permis să îl ia acasă după ce l-au studiat şi i-au şters amintirile acumulate pe Terra. Copilul acela era Terrix.
La aflarea veştii, Terrix a fost dărâmat. Într-o clipă întreaga lui concepţie despre viaţă s-a năruit. Însă dincolo de şocul avut, de sentimentul de trădare şi înstrăinare faţă de tot ce însemnase viaţa lui până atunci, un sâmbure de fericire începea să prindă rădăcini în inima lui. Totul începea să capete sens, începând cu sentimentul că aparţine unei alte lumi, sentiment pe care îl avuse toată viaţa.
Din ziua aceea, Terrix îşi găsi adevărata chemare. Stând ore în şir şi admirând splendidele imagini aduse de pe Terra, rocile şi plantele de o frumuseţe de nedescris, el ştia că destinul său era acela de a se întoarce pe planeta de origine. Urma să devină luxtinian, să repare nava spaţială şi să conducă o nouă expediţie pe minunata planetă Terra.
Timpul a trecut şi Terrix a îmbătrânit. Întreaga lui viaţă şi-a petrecut-o pregătindu-se pentru plecarea spre Terra. Ce a urmat nu se ştie. Până la urmă nici nu avem nevoie să aflăm. Cert e că Terrix era cu adevărat pregătit de plecare…
UN MANELAR COMENTEAZA: ”baah bulangiule, ie mare figurant Terrix asta al tau…. sa moara mama…. ce sa zic.. ie da belea…. ie baiat….. o arde mishto…. acum intrebarea: CAT VREI PA EL???”
@judas Nu e de dat bre! Nu il dau nici pe cureaua ta de la Gucci.
Viata lui Terrix a fost perfecta (o viata obisnuita cu tot ce implica ea) pana in momentul in care a aflat ca il asteapta o alta lume mai frumoasa (zice-se) unde va ajunge intr-un final. Cert este ca viata a trecut pe langa el in timp ce el isi astepta plecarea … trist, dar ma duce cu gandul la o anumita categorie de oameni.
@frantzi Permite-mi sa te contrazic. Viata adevarata urma sa vina. El nu avea cum sa fie implinit atata timp cat apartinea unei alte lumi. Indiferent cat de multe placeri i-ar fi oferit viata pe planeta Solarix, el nu ar fi fost cu adevarat implinit decat acolo unde ii era locul. Degeaba ar fi alergat toata viata dupa un “mai mult” inselator.
Dar de unde avea el sa stie ce anume il asteapta “dincolo”? De unde avea sa stie ca ar fi gasit ceva acolo, ca exista intr-adevar viata acolo? Poate ca totul era doar o iluzie, o nebunie indusa … o alienare treptata …
Pai existau dovezi. La fel de bine putea sa incerce sa isi traiasca viata ca un extraterestru normal si sa isi dea seama ca nu ii aduce implinirea dorita. E acelasi risc. Poate unii sunt adeptii teoriei “nu da vrabia din mana pentru cea de pe gard”, dar asa ce farmec mai are viata? Ce rost mai are daca nu te arunci in necunoscut, daca nu speri, daca nu crezi? Daca te-ai nascut cu aripi, trebuie sa zbori pentru a fi fericit.
@frantzi Nu bati campii stai linistita. Imi plac discutiile civilizate in contradictoriu.
Si mie imi plac discutiile in contradictoriu atata timp cat acestea sunt pe o tema bine determinata, si imi sustin punctul de vedere pana in panzele albe, dar stiu sa ma si retrag atunci cand interlocutorul meu are argumente mai solide.
Aici insa nu era vorba de o discutie in contradictoriu deoarece, cel mai probabil, vorbeam despre 2 chestii diferite in functie de interpretarea fiecaruia.
@frantzi S-ar putea sa fi vorbit de doua chestii diferite.
Mi-am rupt limba pronunxându-le numele
Andi’s last blog post..What they dream about?
@Andi Nu-i nimix, initialx vroaimx sa le dau alte numex mai imposilbilx de pronuntatx.
Vai de lymba noastră va fi
Andi’s last blog post..Momentul pe care nu l-aș retrăi
Dar tu ce ai inteles din povestea asta Andi?
Cam greu de pronuntat numele
palconi’s last blog post..Omagiu pentru Mihai Eminescu.
Povestea este interesanta. M-a prins. Poate si datorita notei SF dar si datorita personajului rupt de originile sale. Totusi, simt ca ar merita o continuare.
Adeline’s last blog post..Internetul – sursa de informare?
@Adeline Asteptam provocarea asta!
Daca au inceput sa te “viziteze” si alte tipuri de cititori(manelari parca ai zis) inseamna ca blogul tau a inceput sa creasca .
Mie sincer mi-a placut eschiva ta (cu cureaua)
@verne Din fericire primul comentariu era de la un rocker deghizat in manelist.
Prezenta manelistilor nu prea e un semn de crestere totusi. 
da trebuia sa ma gandesc ca nu avea cum sa isi puna un manelist asa nick ….ai dreptate
@verne Abia astept sa ii zic omului ca a fost luat drept manelist. Tocmai el, un mare antimanelist convins.
Pingback: Escapada muzelor | Idei pertinente într-o lume impertinentă
Şi cît ţinea, nene, un an solarixian d-ăsta? Aşa în medie!
@alphadog Pe bune nenea ca nu stiu. Ce, am eu faţă de luxtinian?
Povestea asta mi-a placut, este pe gustul meu. Te rog mult sa o continui…:)
gmx’s last blog post..Pietonii trebuie să zboare!
@gmx De la o vreme personajele astea au propria lor dorinta. O sa negociez sa vad daca Terrix vrea sa dezvaluie mai multe.
Pingback: Idei pertinente într-o lume impertinentă » Post Topic » Înapoi pe şine
Asa suntem si noi, ne traim viata si ne distram pana cand aflam adevarul… avem datorii, atunci totul se schimba, incercam sa devenim mai economi.
Oare eu sunt de pe Terra?
Analogii se pot face multe pe marginea povestii asteia.
Nu bag mana in foc ca esti de pe Terra. 
Mda..ne pregătim şi ne dorim o viaţă întreagă sa infăptuim ceva ,dar până la urmă totul se dovedeşte a fi doar un vis…Acum mă întreb,se merită să-ţi iroseşti toată viaţa pentru un vis,o iluzie mai bine zis ,ce nu se va înfăpui niciodată,şi să nu mai vezi altceva în jurul tău?..
Eu as pune altfel problema. Se merita sa traiesti fara sa ai un vis, un scop, fie el si fantezist? Nu mai bine urmaresti ceva maret decat sa lasi hazardul sa te poarte aiurea prin viata?
Nu se merită să trăieşti fără să ai un vis,dar parcă nici să trăieşti toată viaţa aşteptând ceva.Undeva la mijloc ,văd eu, c-ar fi calea potrivită.
Aaaaa, vezi, de asta nu te mai citesc eu, pentru ca ai povesti de-astea cu tilc si mai ales triste. S-a dus tot Optimismu’ 2009!
Hai mai, chiar asa deprimanta e povestea asta? Mie mi se pare plina de optimism.