Ce? Aaaa…Cu mine vorbeai? Hai mai lasă-mă-n pace! Nu vezi că-s deprimat? Ce credeai că-i uşor să fii pitic pe creier? Ce-i drept, aşa credeam şi eu …până acum juma de an, când am nimerit în creierul unui student. Mamăăăăă… ce harababură! Zburau gândurile în toate direcţiile. Chiar în prima zi era să mă lovească o bucată enormă de pizza. Şi cum dau eu să mă feresc, mă izbeşte fix în creştet un borcan de zacuscă. Ia, pune mâna să vezi ce cucui mi-a rămas! Şi de parcă toate astea nu mi-ar fi fost de ajuns, a urmat un zgomot asurzitor de undeva de la etajele inferioare. Pentru o clipă am crezut că se apropie o furtună tropicală. Pe urmă am aflat că era ceva legat de un fenomen ciudat…foame…sau cum îi zicea. În ritmul ăsta eram convins că nu o să supravieţuiesc mai mult de o săptămână.
Mai târziu a apărut şi colegul ăsta…Jiji, piticul de pe creierul lui Jaravete. Avea o aură de înţelept. “Bucură-te că nu ai nimerit în creierul unei fete! Să vezi acolo aglomeraţie!”- zicea. Cică el ştia pentru că avusese o experienţă nefericită pe creierul unei studente la arte.
Ei şi ce să vezi: tocmai când credeam că am trăit tot ce poate fi mai rău într-o viaţă de pitic pe creier, a venit şi afurisita aia de sesiune. Pe bune că era să dau colţu’! Nu puteam face nici măcar doi paşi fără să fiu izbit de zeci de formule, de grafice, fraze întortochiate şi alte chestii de ăstea care fac viaţa un iad. Ce să mai zic de neologismele ălea? Mare belea băi frate!
Şi ce fericit aş fi fost eu dacă totul s-ar fi terminat aici…! Dar aşa noroc nu prea se prinde de un pitic pe creier cinstit ca mine. Necazurile au continuat: amicul ăsta, posesorul creierului s-a întâlnit cu tipa aia super din căminul vecin, fapt ce a declanşat o nouă furtună de gânduri cu efecte nefaste asupra sănătăţii mele. Şi lista ar putea continua… Aşa nu se mai poate! Trebuie să fac ceva! Pitici de pe toate creierele, uniti-vă!
Hai gata, am plecat că iar începe cursul de topografie şi nu vreau să-mi spargă capul vreo formulă rătăcită. Pa!
*Acest articol a fost publicat în urmă cu vreo doi ani în revista Fitzuica. Dat fiind faptul că îmi aparţine, mi-am permis să îl pun pe blog fără să cer permisiune. Sper să fie ok. 
